Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANSVSA, precizări cu privire la interzicerea recoltării de midii din Marea Neagră

ro

17 Jan, 2020 16:48 1683 Marime text

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații cu privire la interzicerea recoltării de midii din Marea Neagră, ANSVSA face următoarele precizări:

Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, asociaţii de pescari, companii pescăreşti etc.

Prima solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, a fost transmisă către ANSVSA în luna iulie 2019. Urmarea acestei solicitări, ANSVSA a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu  Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educatiei și Cercetării, acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor.

Demersurile întreprinse de ANSVSA către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a se pronunţa asupra acestui acord, până în prezent nu au primit un răspuns oficial.

Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competența să  comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare şi impactul pe care îl au sursele de poluare. În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală.

ANSVSA, autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor bivalve vii, după primirea tuturor datelor necesare, va proceda la clasificarea respectivelor zone.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii