Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ansamblul Comunității Elene „Elpis” din Constanța, la „Festivalul Elenismului din România”, în Grecia

ro

16 Oct, 2019 07:42 2598 Marime text
În perioada 17-20 octombrie 2019, se vor desfăşura în Katerini, Grecia, manifestările prilejuite de proiectul cultural cu titlul "Festivalul Elenismului din Romania" - Ediţia a XIX-a, relatează agerpres.ro.

Evenimentul iniţiat de Uniunea Elenă din România şi cofinanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se va desfăşura sub egida Ministerului de Externe al Greciei - Secretariatul General al Grecilor de Peste Hotare.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în data de 18 octombrie 2019, şi va fi urmată de primul spectacol. Cel de-al doilea spectacol se va desfăşura sâmbătă, 19 octombrie 2019.

Orchestra Populară "Flacăra Prahovei" a Filarmonicii "Paul Constantinescu din Ploieşti" va participa la deschiderea evenimentului cu interpretarea imnurilor României şi Greciei şi va susţine un program artistic tradiţional de cântece româneşti.

Pe scenă vor evolua peste 400 de persoane - 21 de ansambluri artistice ale Comunităţilor Elene din România (Comunitatea Elenă Bârlad - Ansamblul "Hesperis"; Comunitatea Elenă Brăila - Ansamblul "Parnassos"; Comunitatea Elenă Braşov - Ansamblul "Efthymos"; Comunitatea Elenă Bucureşti - Ansamblul "Asteria"; Comunitatea Elenă Calafat - Ansamblul "Eleftheria"; Comunitatea Elenă Craiova - Ansamblul "Irini"; Comunitatea Elenă Cluj - Ansamblul "Ithaki"; Comunitatea Elenă Constanţa - Ansamblul "Elpis"; Comunitatea Elenă Galaţi - Ansamblul "Olympos"; Comunitatea Elenă Iaşi - Ansamblul "Orpheas"; Comunitatea Elenă Izvoarele - Ansamblul "Demetra"; Comunitatea Elenă Oneşti - Ansamblul "Agoria"; Comunitatea Elenă Piatra Neamţ - Ansamblul "Niki"; Comunitatea Elenă Piteşti - Ansamblul "Filia", Grupul vocal "Ellada"; Comunitatea Elenă Prahova - Ansamblul "Kymata"; Comunitatea Elenă Roman - Ansamblul "Areti"; Comunitatea Elenă Sulina - Ansamblul "Artemis"; Comunitatea Elenă Târgovişte - Ansamblul "Ilios"; Comunitatea Elenă Turnu Severin - Ansamblul "Prietenii lui Zorba"; Comunitatea Elenă Tulcea - Ansamblul "O mie de porumbei") şi invitaţi precum Orchestra Populară "Flacăra Prahovei" a Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploieşti, Ansamblul "Ellas" - Asociaţia Culturală Ellas, Bucureşti, precum şi Orchestra de Tineret a Centrului de literatură şi Arte Dion invitată din partea Primăriei Katerini.

Sursă foto: Facebook/ Ansamblul Elpis
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii