Alcoolul face casă bună cu funia Robert Gabriel Silcău a fost condus de ultimul drum (video + galerie foto)
Alcoolul face casă bună cu funia: Robert Gabriel Silcău a fost condus de ultimul drum (video + galerie foto)

Rude,
prieteni apropiaţi şi foşti colegi l-au condus ieri
pe Robert Gabriel Silcău, în vârstă de numai 18 ani, pe ultimul drum.
Tânărul a fost găsit mort, în dimineaţa zilei de sâmbătă, de către
unchiul său, Damian Şerban, directorul centrului
de distracţii „Europa" din staţiunea Mamaia. Medicii legişti spun că
băiatul a consumat alcool înainte de a se sinucide.
Cortegiul a plecat de la casa mortuară, unde a fost
depus
trupul tânărului, aproape de ora prânzului, trecând prin faţa Liceului
Internaţional de Informatică, pe care acesta l-a absolvit. Apoi, rudele
şi prietenii lui Robert Gabriel Silcău l-au dus pe băiat, pentru ultima
dată,
acasă. Robert Gabriel locuia într-un apartament situat pe strada
Pecarilor, unde s-a şi spânzurat. Trupul băiatului a fost găsit de
unchiul său, Damian Şerban, directorul centrului de distracţii „Europa"
din staţiunea Mamaia, sâmbăta trecută, care i-a anunţat, la rândul său,
pe poliţiştii constănţeni. La
finele slujbei ţinute în faţa blocului, cei veniţi să-l conducă pe
ultimul drum pe Robert Gabriel Silcău s-au îndreptat către Cimitirul
Central. Medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa
spun că Robert a consumat alcool înainte a se spânzura. De altfel,
înainte de a-şi pune capăt zilelor, proaspătul student a participat la
o petrecere, apoi s-a întors acasă însoţit de mai
mulţi amici. Cei apropiaţi lui Robert Gabriel Silcău spun că băiatul
s-a sinucis din dragoste, mai exact din cauza faptului că se despărţise
de iubita lui, Adina, cu care era împreună din luna iulie a anului
2009. Cu toate că nu sunt loc de interpretări în acest caz,
reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa spun
că au demarat o amplă anchetă, în vederea stabilirii cu exactitate a
circumstanţelor
care au dus la producerea tragediei. Părinţii lui Robert Gabriel s-au
întors din Emiratele Arabe Unite pentru a-şi îngropa singurul fiu.
Tânărul a urmat cursurile liceului Cambridge Abu Dhabi şi ale liceului
Internaţional de Informatică din Constanţa, iar în urmă cu puţin timp
fusese acceptat la Universitatea „Ovidius"
din Constanţa. Săptămânile trecute, Robert Gabriel Silcău a fost prins
de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa în timp
ce-şi conducea maşina pe drumurile publice aflându-se sub influenţa
băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul Drager, oamenii
legii au stabilit alcoolemia: 0,72 miligrame alcool în aerul pur
expirat. Pe numele băiatului a fost deschis un dosar penal.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp