Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de prevenire a accidentelor rutiere Sute de sancțiuni aplicate de polițiști

ro

11 Nov, 2019 13:48 852 Marime text

Peste 500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate transportatorilor de persoane și mărfuri, în urma unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere desfășurate de polițiștii de la rutieră și inspectorii I.S.C.T.R.

În perioada 10 octombrie - 10 noiembrie 2019, polițiștii de la rutieră și inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au derulat acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului de marfă cu capacitatea mai mare de 3,5 tone sau destinate transportului public de persoane.

Acțiunile au vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport, perioadelor de conducere, pauză și odihnă ale conducătorilor de autovehicule, prevederilor legale privind masele pe axe și masele totale maxime admise și normelor privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, au fost verificate 1.489 de autovehicule, fiind aplicate 544 de sancțiuni cotravenționale, dintre care 103 pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, 35 pentru încălcări ale H.G. 69 din 2012, 5 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 41 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare și 360 pentru alte abateri de la normele rutiere.

De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, retrase 28 de certificate de înmatriculare și dispuse 16 imobilizări.

Exemple:

La data de 31 octombrie 2019, un cetățean turc a condus un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 5, în afara localității Daia, județul Giurgiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

La data de 6 noiembrie 2019, un bărbat a condus un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 1C, pe raza municipiului Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce a intervenit asupra echipamentului de înregistrare, astfel încât s-a produs alterarea datelor înregistrate de către acesta.

Conducătorul auto a fost sancționat conform Ordonanței nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora. Totodată, a fost dispusă imobilizarea ansamblului de vehicule până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului.

La data de 18 octombrie 2019, un șofer a condus un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 2A, pe raza județului Ialomița, având masa totală maximă admisă depășită cu mai mult de 25%. Operatorul de transport a fost sancționat conform Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor cu amendă de 10.000 de lei. De asemenea, au fost reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, în cauză fiind dispusă și imobilizarea ansamblului.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii