Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achiziție publică la Constanța. 400 de coșuri de gunoi de capacitate mare. Unde vor fi amplasate

ro

12 May, 2021 17:15 1906 Marime text
  • Primăria Constanța a lansat zilele trecute anunțul privind achiziția publică a 400 de coșuri de gunoi de capacitate mare, inclusiv montarea acestora.
  • Coșurile ce urmează să fie achiziționate vor fi amplasate în zone cu afluență mare de public, respectiv în apropierea piețelor agroalimentare, în piațete publice, zone de promenadă sau zone de agrement.
Coșurile de gunoi sunt esențiale pentru păstrarea curățeniei într-un oraș, dar la fel de importantă este și calitatea acestora. Contează foarte mult materialul din care sunt confecționate, rezistența, capacitatea și, nu în ultimul rând, aspectul acestora.
 
Primăria Constanța a lansat zilele trecute anunțul privind achiziția publică a 400 de coșuri de gunoi de capacitate mare, inclusiv montarea acestora.

Coșurile ce urmează să fie achiziționate vor fi amplasate în zone cu afluență mare de public, respectiv în apropierea piețelor agroalimentare, în piațete publice, zone de promenadă sau zone de agrement.

Nou tip de mobilier urban trebuie să respecte o serie de caracteristici minimale: înălţime 1.158 -1.222,5 mm; lăţime 590-598 mm; volum -130 l; capacitatea recipientului la interior- 110 l.
 
Coșurile de gunoi trebuie să fie confecționate din polietilenă rezistentă la șocuri mecanice, să nu ruginească, să nu necesite vopsire, să aibă pereții dublii pentru durabilitate și rigiditate, să aibă scrumiere sau sistem de închidere. De-a lungul timpului, foarte multe coșuri au fost distruse de rugină sau vandalizate cu prea multă ușurință de persoane certate cu bunul-simț.
 
Pentru identificarea prețurilor, dar și în scopul stabilirii caracteristicilor minimale ale produselor s-a realizat la finele anului trecut o cercetare de piață preliminară.

La nivel european, există trei producători care confecționează produse ce corespund cerințelor exprimate de municipalitate. De asemenea, au fost identificați 3 operatori economici care furnizează produsele la noi în țară. Doi dintre aceștia au răspuns solicitării noastre. 

În urma aplicării mediei aritmetice a prețurilor unitare prezentate în cele două propuneri, prețul a fost stabilit la valoarea de 2.748,50 lei fără T.V.A. pe produs și 192,50 lei fără T.V.A. pe montare., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.
 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii