Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achiziția planetariului hybrid 4k de către Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, contestat la CNSC

ro

15 Apr, 2021 00:00 1345 Marime text
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța
  • Este vorba despre licitația deschisă, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect „Planetariu hybrid 4k și filme documentare fulldome în cadrul proiectului”
  • CNSC a respins contestația formulată de Avitech Co SRL , în contradictoriu cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, ca nefondată
  • Consiliul admite, în parte, cererea de intervenție formulată de Sky Professionals SRL, însă respinge ca inadmisibilă cererea intervenientei privind acordarea cheltuielilor de judecată

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 744/C8/577, la contestația înregistrată de Avitech Co SRL, cu sediul în Voluntari, județul Ilfov, reprezentată legal de Anton Roescu în calitate de administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Este vorba despre licitația deschisă, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect „Planetariu hybrid 4k și filme documentare fulldome în cadrul proiectului: «a joint opened window to the universe mysteries»”.

Avitech Co SRL a solicitat admiterea contestației și obligarea autorității contractante la anularea deciziei de respingere a ofertei contestatoarei și/sau de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către Sky Professionals SRL.

La rândul său, prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 15454/ 26.03.2021, Sky Professionals SRL a solicitat la CNSC respingerea contestației formulate de Avitech Co SRL și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În urma analizării documentelor depuse, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să respingă ca nefondată, excepția lipsei de interes a contestatoarei Avitech Co SRL , invocată de intervenienta Sky Professionals SRL.

Totodată, CNSC a respins contestația formulată de Avitech Co SRL , în contradictoriu cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, ca nefondată.
Consiliul admite, în parte, cererea de intervenție formulată de Sky Professionals SRL, însă respinge ca inadmisibilă cererea intervenientei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.


PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii