Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost emis acordul de mediu pentru o nouă carieră de piatră, pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Cine sunt investitorii

ro

15 Oct, 2021 00:00 1658 Marime text
  • Demo Strade Group AG SRL deschide o carieră de piatră în județul Constanța
  • Firma are sediul social în Iași
 
Demo Strade Group AG SRL a primit decizia finală pentru emiterea Acordului de Mediu privind proiectul: „Deschidere Exploatare Carieră Valea Medgidia”, amplasat în județul Constanța, comuna Mihail Kogălniceanu, extravilan, Parcela N 93/1.
 
Principalele motive pe care se bazează decizia de emitere a acordului de mediu sunt următoarele:
  • concluziile favorabile ale Raportului la studiul de evaluare a impactului privind influența investiției asupra calității factorilor de mediu;
  • la dezbaterea publică din data de 07.10.2021 și pe parcursul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, publicul interesat nu a formulat observații , care să necesite reconsiderarea deciziei.
 
Documentele care au stat la baza deciziei pot fi consultate la cerere, la sediul APM Constanța din  municipiul Constanța, str. Unirii  nr. 23, județul Constanța.
 
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanța în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.
 
În vederea activității de exploatare se vor realiza următoarele lucrări:
  1. Lucrări de deschidere și pregătire - îndepărtarea copertei de sol vegetal și a unor șisturi alterate, amenajare platformă superioară;
  2. Lucrări de exploatare propriu zisă - derocarea primară a găurilor de sondă, împușcarea secundară a supragabariților și încărcarea rocii derocate în autobasculante  cu ajutorul unui încărcător frontal;
  3. Prelucrarea materialului derocat-concasare și sortare (în instalația de prelucrare existentă în incinta carierei existente);
  4. Haldarea materialului steril - se va face în halda de steril proiectată, iar dupa încetarea activității sterilul va fi folosit la umplerea cavurilor din teren, la rambleierea vetrei carierei pentru reconstrucția ecologică finală;
  5. Protecția zăcământului - prin exploatarea rațională a resursei minerale, sistematizarea colectării și defluirii apelor pluviale și realizarea tuturor lucrărilor de exploatare astfel încât să se asigure stabilitatea fronturilor.
Perimetrul de exploatare a rocii metamorfice - șisturi se află în extravilanul comunei Mihail Kogalniceanu, județul Constanța, parcela NP 93/1, cu o suprafață de 5 ha. 
În vecinătatea amplasamentului se găsesc: la N-perimetrul de exploatare N486/4/2; la sud- parcela N 486/4/2; la est- DE 485; la vest- stația de concasare.
Pregătirea resursei care urmează a fi exploatată la suprafață, constă în descopertare și formarea treptelor care  trebuie să respecte, pe toată durata exploatării, limitele topografice (înălțime unghi, taluz, lățime berme) reclamate de tehnologiile de derocare, încărcare și transport.
 
Despre titular - Demo Strade Group AG SRL


Firma a fost înființată, conform Confidas.ro, în anul 2015, cu sediul social în municipiul Iași, pe calea Chișinăului, nr. 23. Asociați în firmă sunt Ion Busuioc, cu o cotă de participare de 90% și Dan Manuel Șerban, care deține 10%. Dan Manuel Șerban este administratorul societății. În anul 2020, firma a raportat 6 salariați, la o cifră de afaceri de 1.721.813 lei, cu un profit de 402.892 lei. Ion Busuioc mai este asociat și administrator la firma Demoidil Stones SRL. Firma are două puncte de lucru. Unul este la Tulcea, pe strada Combustibilului, care a fost dobândit prin contract de închiriere, din 26 aprilie 2021 până în anul 2031, iar celălalt este la Mihail Kogălniceanu, unde urmează să fie implementată investiția menționată, care a fost dobândit prin contract de superficie, încheiat în februarie 2021, valabil până în februarie 2022.
 
 
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

O firmă din Iași dorește să deschidă o carieră de piatră pe raza localității Mihail Kogălniceanu, din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii