70 de ani de la începutul naţionalizării comuniste Poveşti pierdute în istoria Medgidiei. Fabrica de maşini agricole a industriaşului Voicu C. Oprică (partea I) (galerie foto+documente)

O naţionalizare masivă a avut loc în toate statele fostului bloc estic în perioadă comunistă, printre care şi România.
 
Legea Naţionalizării din 1948, „Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi“, este legea care a consfinţit trecerea României de la economia de tip capitalist la economia de tip centralizat. Aceasta stipula în primul rând că erau naţionalizate toate resursele solului şi subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a constituţiei Republicii Populare Române din 1948. A doua componentă o reprezentau întreprinderile individuale, toate tipurile de societăţi, asociaţiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii etc.
 
Practic, circa 90% din economia ţării era transferată în proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea anumite condiţii pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreţie a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naţionalizare“, cât o lege de „confiscare“ a proprietăţii private.
 
Potrivit wikipedia.org, în timpul naţionalizării au fost etatizate 1.060 de întreprinderi, detaliate pe parcursul a 28 de anexe, separate pe domenii de activitate. Cap de listă făceau toate marile societăţi din economie. În noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, a întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată. Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii româneşti.
 
Naţionalizarea cunoaşte epoca sa de aur în Europa între 1945 şi 1973, când consensul politic care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial este favorabil naţionalizării sectoarelor strategice din servicii şi industrie.
Naţionalizarea, opusul privatizării, a lovit crunt şi mai mulţi meşteşugari şi mici industriaşi din localitatea Medgidia. În 1949, le-au fost confiscate atelierele situate în zona care astăzi poartă numele de Curtea Bazarului, în apropierea pieţei mari din municipiul Medgidia.
 
De procesul de „confiscare“, întrucât nicio compensaţie materială sau morală nu i-a fost acordată în urma „naţionalizării“ bunurilor, nu a scăpat nici familia industriaşului Voicu C. Oprică. Familia lui Oprică era una înstărită în Medgidia anilor 1940. Pe lângă bruma de avere, aveau o boiangerie cu darac pentru lână şi o fabrică de maşini agricole, cu turnătorie, în care se lucrau piese de schimb pentru Călăraşi, Ialomiţa sau Zimnicea (n.r. Giurgiu). În fabrică lucrau peste 30 de „braţe de muncă“ la acea vreme. Numele lui Voicu C. Oprică figura şi pe o listă a chiaburilor din Remus Opreanu, Valea Dacilor şi Medgidia, redactată la 12 februarie 1951, ca fiind deţinător a nouă hectare de pământ, după cum ne-a relatat şi Georgică Neacşu, finul şi moştenitorul vecinului lui Oprică, Gheorghe T. Neaşcu (n.r. deţinător de piuă), a cărui poveste o vom relata într-o ediţie viitoare.
 
În anul 1949, artizanii naţionalizării au dat buzna şi au distrus tot ce le-a ieşit în cale, i-au bătut cu cruzime pe cei consideraţi chiaburi, le-au luat şi ce nu aveau, lăsându-le familiile muritoare de foame.
 
Din munca celor care trudeau în atelierele de maşini agricole ale lui Oprică au ieşit secerători-legători sau maşini folosite la bătut porumbul (vezi acte de vânzare-cumpărare utilaje, în secţiunea „Documente“) , îşi aminteşte Georgică Neacşu.
 
Dureroase amintiri, dublate de documente şi fotografii ale vremii, pe care bărbatul le-a pus la dispoziţia redacţiei ZIUA de Constanţa, pentru a fi văzute de cititorii noştri. Ele sunt mărturii ale naţionalizării, ale luptei împotriva proprietăţii particulare de orice fel în economie, ale distrugerii unor vieţi.

Confiscări de patrimoniu privat au avut loc nu numai în ţările conduse de regimuri pe model sovietic, ci şi în Occident, acolo unde populaţiile şi administraţia postbelică i-au perceput pe deţinătorii de capital ca fiind „duşmani“, „străini“, „colaboratori cu regimurile de ocupaţie“ sau doar „profitori de război“.
 

Cum au ilustrat istoricii fenomenul naţionalizării
 

Prof. univ. dr. Marian Cojoc, de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, a surprins detalii ale naţionalizării şi colectivizării din Dobrogea în lucrarea „Evoluţia Dobrogei între anii 1944 - 1964. Principalele aspecte din economie şi societate”, cu care a obţinut diploma de doctor în istorie. Cartea, care a văzut lumina tiparului în anul 2001, la Editura Universităţii din Bucureşti, descrie câteva aspecte interesante legate de fenomenul naţionalizării. 

Va urma.