Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani nerambursabili 3,5 milioane de lei, puşi la bătaie de CJC pentru sportul de masă constănţean

ro

06 May, 2015 00:00 1314 Marime text

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a publicat un anunţ de participare pentru acordarea de finanţări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2015. Potrivit anunţului, finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului general al Judeţului Constanţa pe anul 2015, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 37/12.02.2015 privind aprobarea regimului finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului judeţean şi rectificată prin HCJ nr. 63/23.03.2015 pentru domeniul Sport.
 
Concret, este vorba despre o suma totală de 3.500.000 de lei, bani pe care CJC îi pune la bătaie pentru diverse ramuri sportive care nu pot fi finanţate decât pe Legea 350/2005: Lotul 1, pentru care s-a pus la dispoziţie suma de 1.300.000 de lei, este destinată pentru fotbal copii şi juniori. Lotul 2 - 700.000 de lei -, pentru rugby copii şi juniori, iar diferenţa de 1.500.000 de lei este destinată altor proiecte, programe sau evenimente ce privesc promovarea sportului de masă din judeţul Constanţa, precum şi proiecte, programe sau evenimente sportive ale asociaţilor şi cluburilor paralimpice. Documentaţiile se pot depune până la 11 mai, ora 15.00, şi vor fi deschise pe 12 mai, ora 10.00. Solicitanţii pot depune dosarele la Direcţia de Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, cu sediul în Constanţa, strada Petru Rareş nr. 4.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii