Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

23 septembrie - Ziua internaţională a limbajului semnelor

ro

23 Sep, 2021 08:46 1069 Marime text

 
  • La 23 septembrie este marcată, începând cu 2018, Ziua internaţională a limbajului semnelor.

Acesta este cunoscut şi sub denumirea de "limbaj mimico-gestual". Iniţiativa aparţine Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS), ce cuprinde 135 de asociaţii naţionale. Propunerea a fost adoptată în unanimitate de către Adunarea Generală a ONU, la 19 decembrie 2017, conform http://www.un.org.

Data marcării Zilei internaţionale a limbajului semnelor a fost aleasă pentru a aniversa înfiinţarea FMS, la 23 septembrie 1951. În 2021, FMS aniversează 70 de ani de existenţă, potrivit agerpres.ro.

Rostul acestei zile este de a sublinia atât importanţa practică şi culturală a limbajelor mimico-gestuale, cât şi de a atrage atenţia asupra necesităţilor persoanelor cu deficienţe auditive, în special nevoia de integrare socială, profesională şi culturală.

Pentru ediţia din 2021 a Zilei internaţionale a limbajului semnelor, FMS propune tema "Semnăm pentru Drepturile Omului" ("We Sign for Human Rights"). În acest fel, fiecare dintre noi, indiferent dacă avem sau nu deficienţe de auz, este încurajat să promoveze recunoaşterea dreptului de folosire a limbajului semnelor în toate domeniile, conform un.org.

La 27 martie 2020, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind recunoaşterea Limbii semnelor române ca limbă maternă pentru persoanele surde şi hipoacuzice din România.

În România, prima organizaţie dedicată persoanelor cu deficienţe auditive a fost Societatea Amicală a Surdo-muţilor din Romania, înfiinţată la 5 ianuarie 1920. 

Asociaţia Naţională a Surzilor din România este o organizaţie nonguvernamentală, independentă, non-profit, necondiţionată politic şi religios, cu personalitate juridică, de utilitate publică, care apără şi promovează drepturile şi interesele sociale, profesionale, culturale şi educative ale persoanelor cu deficienţă de auz (surzi, surdo-muţi, hipoacuzici) pentru incluziunea socială şi egalizarea şanselor, potrivit ansr.org.ro.

Potrivit FMS, în prezent există aproximativ 70 de milioane de persoane cu deficienţe de auz în întreaga lume, 80% dintre acestea trăind în ţări în curs de dezvoltare, notează http://wfdeaf.org. Se cunosc peste 300 de limbaje bazate pe semne, dar numai unul este acceptat la nivel internaţional.

În Uniunea Europeană, se estimează că o persoană din 1.000 utilizează un limbaj naţional al semnelor ca primă limbă, adică circa 500.000 de persoane din spaţiul comunitar, notează https://ec.europa.eu. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii