19 iunie 1820 Se năștea meseria de dirijor. Celebrii dirijori dobrogeni care ne-au părăsit (video)

La data de 19 iunie 1820 lua naștere meseria de dirijor.

Tot pe 19 iunie, dar in 1854, aparea si primul acordeon, patentat de un american, un instrument muzical manual, constand dint-un burduf atasat la doua rame de forma dreptunghiulară.


În anul 1820, la data de 19 iunie se năștea meseria de dirijor.


Ludwig Spohr devenea primul muzician care folosea o bagheta pentru coordonarea unei orchestre în timpul unui concert in Anglia.


Tot pe 19 iunie, dar în 1854, aparea si primul acordeon, patentat de un american, un instrument muzical manual, constând dint-un burduf atașat la două rame de forma dreptunghiulară, pe care sunt montate butoane, sau la unele tipuri, clape asemanatoare celor de la pian. Cel care cânta la acordeon produce diferitele note apăsând butoanele și clapele.


În acest an, s-au împlinit 3 de ani de când regretatul compozitor Dumitru Lupu a trecut la cele veșnice.


Născut la Giurgiu, pe 25 mai 1952, Dumitru Lupu și-a legat definitiv numele de Constanța și de cea mai veche provincie românească, fiind compozitor al imnului Dobrogei, inițiator al Festivalului Mamaia Copiilor, dirijor al orchestrei Teatrului „Fantasio”, precum și profesor universitar la Universitatea „Ovidius”.

Cu o carieră muzicală impresionantă, Mitică Lupu s-a stabilit în urbea de la malul mării în 1991, oraș unde și-a întemeiat o familie minunată, unde a muncit cu drag, a avut meritate succese și unde s-a stins fulgerător, în plină activitate creatoare, la 22 iulie 2017, după ce inima sa mare s-a oprit definitiv, în urma unui infarct.

Dumitru Lupu a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția Canto, și a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), dar și al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF). 




Autor a sute de cântece aflate în fonoteca Radiodifuziunii Române, realizatorul altor sute de emisiuni TV, semnatarul muzicii a numeroase spectacole și filme de lungmetraj pentru copii, Dumitru Lupu a fost răsplătit, de-a lungul vieții, cu numeroase distincții, printre care amintim Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler sau „Meritul Dobrogean” și medalia comemorativă „Remus Opreanu“, oferite de cotidianul ZIUA de Constanța, în 2017.
 
Dar cea mai prețioasă recunoaștere este, fără îndoială, succesul melodiilor sale nemuritoare, fredonate azi și probabil mulți ani de aici înainte: „Hai vino iar în gara noastră mică” „Mă-ntorc la tine, mare albastră”, „Ce mult te-am iubit” sau „Ai venit prea târziu”.


Citește și:

#citeșteDobrogea: „Ce mult te-am iubit”, Mitică Lupu!


Dragoș Alexandrescu, marele dirijor și compozitor al Dobrogei nu se mai află nici el printre noi.

Născut în cea mai importantă familie de muzicieni dobrogeni, a cărei activitate se întinde, din tată în fiu, de aproape două secole, Alexandrescu a ținut întotdeauna să se ridice la nivelul carierei tatălui său.
 

Dirijorul Dragoș Alexandrescu s-a născut la Constanța în data de 16 ianuarie 1924, într-o familie de muzicieni, tatăl său insuflându-i pasiunea pentru muzică încă de mic copil. A decedat la 7 martie 2014.
 
Alexandrescu a urmat, între anii 1931 și 1941, cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân”, acolo unde își începe și studiile muzicale. Pentru a-și aprofunda cunoștințele, pleacă la București, acolo unde studiază la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, unde i-a avut ca profesori pe George Breazul, ce i-a predat teorie-solfegiu, Alfred Mendelsohn - la compoziție, Theodor Rogalski - orchestrație, Ion Dumitrescu - la armonie, Tiberiu Alexandru - la folclor. La pian și citire de partituri, Dragoș Alexandrescu i-a avut ca îndrumători pe Eugenia Ionescu, Ion Ghica și Paul Jelescu.
 
Câțiva ani mai târziu a devenit chiar el cadru universitar, la catedra teorie-solfegiu la Conservator. A mai studiat, pe lângă muzică, și Facultatea de Agronomie din București, pe care a absolvit-o în anul 1949.
 
Fiind extrem de legat de orașul în care s-a născut, acesta se întoarce la Constanța, unde a fost dirijor al corului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. A mai fost și psalt și dirijor al corului Bisericii „Parcul Domeniilor” din București.

 
Fiind hirotonit diacon la Huși, printre atribuțiile pe care le-a mai avut se numără și faptul că a condus Biblioteca Muzicală a Radiodifuziunii Române și a fondat și condus Cenaclul Muzical din Constanța între anii 1963 și 1989.
 
Bun student, fiind remarcat de mulți dintre profesorii săi, Dragoș Alexandrescu a fost discipol al maestrului I.D. Chirescu. Tot datorită lui s-a înfăptuit și Festivalul de Muzică Corală „I.D. Chirescu” de la Cernavodă.
 
În anul 2004 a fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Dragoș Alexandrescu a fost autorul unor creații valoroase dedicate Constanței, printre care „Simfonia Dobrogea”, în anul 1954, poemele simfonice „Adamclisi”, în anul 1963 și „Histria” în 2000. Lucrările corale renumite ale compozitorului sunt „Seară pontică”, „Dobroge, mândră grădină”, „Cântecel din Dobrogea”.
 
A susținut conferințe și comunicări științifice, a compus muzică pentru filme documentare. A fost și membru onorific în Honorary Educational Advisory Board, din cadrul The American Biographical Institute din Carolina de Nord.
 
Dragoș Alexandrescu a avut o impresionantă operă de creație muzicală: vocal-simfonică, muzică simfonică, de cameră, prelucrări de folclor pentru orchestră populară, muzică corală religioasă și laică, muzică vocală (voce și pian), lucrări didactice, lucrări dedicate bizantinologiei.


Constanța i-a recunoscut meritele înainte să moară, acordându-i placheta „Teodor Burada” a Centrului Cultural Județean Constanța.
 

Citește și:

Dragoș Alexandrescu. Marele dirijor și compozitor al Dobrogei


„Tradiţia se creează, iar omul sfinţeşte locul“, spunea maestrul în faţa ucenicilor săi, cei mai buni dintre muzicienii care abia îşi încheiau studiile academice. Şi cu care închegase mai întâi „Camerata“ bucureşteană, o prestigioasă formaţie compusă din tineri profesionişti, dornici să promoveze doar muzica bună, adevărată. Apoi Orchestra Simfonică Constanţa. „A fost un om care nu a lăsat nimic la voia întâmplării, încerca să te facă să gândeşti, să aduni muzica în tine şi apoi să o interpretezi“, evocă astăzi personalitatea discipolului său instrumentista Carmen Tegzeşiu.
 
Născut la 7 iunie 1937, în Bucureşti, Paul Staicu absolvă cu „Magna cum laudae“ Academia de Muzică din Praga, la specialităţile Corn şi Dirijat orchestră. Debutul solistic şi-l face în anul 1953, iar ca dirijor, zece ani mai târziu. Face parte din prima orchestră simfonică a României. Îşi începuse cariera de profesor la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, unde a predat corn, muzică de cameră şi orchestră. La 17 ani concerta frecvent sub cupola Ateneului Român.
 
Ca instrumentist, a fost laureat al tuturor concursurilor internaţionale de interpretare (corn) la care a participat, la Bucureşti, Geneva, Moscova, Praga, Birmingham, fiind invitat, începând cu anul 1968, în juriile mai multor concursuri internaţionale.
 
Cu acest palmares, când oricărui artist nu-i mai trebuie decât să urce pe podium, Paul Staicu se înscrie la Academia de Muzică din Viena, primit direct în anul al lll-lea la clasa reputatului dirijor şi pedagog Hans Swarowsky, cu care a studiat până în anul 1970.
 
Revine în ţară ca profesor la Conservatorul din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei „Camerata“. Devine membru al Asociaţiilor Internaţionale A.I.B. (Cambridge) şi I.H.S. din SUA. Susţine o bogată activitate concertistică în ţară şi în străinătate, realizând numeroase înregistrări la Radio Televiziunea Română, dar şi la diferite posturi RTV occidentale. Cronicarii îl descriu ca pe „un ilustru solist, unul dintre cei mai buni cornişti din lume“ (Teodor Drăgulescu, „Contemporanul“, februarie 1983).
 
Succesele Orchestrei „Camerata“ a Conservatorului bucureştean legate de numele maestrului Paul Staicu fac ca aceasta să fie desemnată una dintre cele mai bune orchestre din Europa. În 1974, acestei orhestre i se decernează „Medalia Herbert von Karajan“.




 
Mai întâi fusese propunerea să înfiinţeze o filarmonică la Râmnicu Vâlcea. Într-o zi, le-a spus celor selectaţi sever dintre studenţii Conservatorului că s-a schimbat destinaţia. Aşa, dintr-o fericită întâmplare, cea mai mare creaţie a lui Paul Staicu a fost şi a rămas Orchestra Simfonică din Constanţa, reuşind performanţa de a o face bine cunoscută în lume, în ciuda tinereţii ei. O orchestră perfect omogenă, dotată cu excelenţi profesionişti, o adevărată şcoală muzicală românească.
 
Din anul 1979 şi până în 1989, maestrul Paul Staicu şi-a unit destinul cu cel al Orchestrei Simfonice din Constanţa, orchestră care se afirmă cu repeziciune în viaţa muzicală a ţării, dar şi în cea internaţională, prin realizarea unor turnee de succes în Spania, SUA, Italia, Egipt. Întrebat de ce a ales Constanţa pentru a-şi împlini visul de a lansa o orchestră simfonică, ştiut fiind că oraşul nu are consolidate tradiţii muzicale, Paul Staicu răspundea sec, dar categoric: „Am venit la Constanţa să organizez o orchestră simfonică pentru că aici era nevoie de ea. Tradiţia se creează, şi nu se poate crea decât prin practică concertistică“ (revista „Tomis“, 1981).
 
Concertul inaugural a avut loc în ziua de 5 martie 1979. Timp de câteva luni, noul dirijor angajase instrumentişti tineri, cu performanţe, se lansase în abordarea unui repertoriu greu, destinat orchestrelor cu vechime, omogene. Probabil că de aici s-a născut şi uriaşul succes pe care l-a reputat în faţa publicului oraşului, uimit de forţa şi profunzimea orchestrei, dar şi a publicului străin, versat, ridicat la aplauze în picioare de calitatea muzicii pe care o asculta.
 
În 1980, cronicarul unei publicaţii spaniole scria: „Fosta  «Camerata» din Bucureşti care în acest nou turneu a renunţat la numele capitalei româneşti şi l-a adoptat pe cel de Orchestra de cameră din Constanţa, oraş în care se pare că această pepinieră de tineri muzicieni conduşi cu atâta impetuozitate şi graţie de maestrul Paul Staicu a găsit adăpost profesional“.
 
Iosif Sava, o voce a criticii de specialitate, afirma în 1986 că „sufletul Constanţei trece la ora aceasta şi prin puterea orchestrei ei simfonice şi cine vrea să înţeleagă istoria şi spiritul marelui oraş de la mare trebuie să poposească în sala de concert…“.



Citește și:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXVlll) (galerie foto)

Sursa video: Youtube/ arhiva TVR , Viata Curata, Paul Staicu