Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

10 noiembrie 1940 – România a fost lovită de un cutremur de 7,4 pe scara Richter

ro

10 Nov, 2021 00:00 1547 Marime text
  • Pe 10 noiembrie 1940 avea loc unul dintre cele mai mari și devastatoare cutremure din România
 
Cutremurul din 1940 a fost un cutremur cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter (7,7 Mw), produs la ora 3:39 dimineața, pe data de 10 noiembrie 1940, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 133 km. A fost primul mare cutremur din România contemporană, având o durată de 45 de secunde.
 
Efectele lui au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morți și 4.000 de răniți, majoritatea în Moldova. Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului.
 
Mișcarea terenului s-a simțit spre est la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova, unde a și provocat unele distrugeri (intensitatea estimată V–VI). Spre nord, aria macroseismică s-a întins până la Leningrad; spre vest până peste fluviul Tisa, iar spre sud-vest și sud, în Iugoslavia, în toată Bulgaria și mai departe până la Istanbul.
 
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avut mai multe replici, încă din primele momente, dintre care șase au atins magnitudini de peste 5. Cea mai puternică replică s-a înregistrat în dimineața zilei de 11 noiembrie 1940, la ora 8:34, având magnitudinea 5,5 grade, intensitatea maximă VI, adâncimea focală 150 km, replică ce a fost, se pare, resimțită ușor și la București. Seria de replici a continuat până la începutul lunii decembrie 1940, după care s-a stins treptat. Studiile ulterioare au ajuns la concluzia ca marele cutremur din noiembrie 1940 a rupt segmentul inferior, cel mai profund, al blocului litosferic, undeva intre 135–160 km adâncime.
 
Orașul Panciu a fost distrus în proporție de 99% (din 371 case de zid, numai 5 au rămas în picioare, împreună cu 57 case de paiantă sau din bârne aflate la periferie). Deși nu a existat un bilanț unanim acceptat, la Panciu Adolf Capatina vorbește de „42 de morți și 76 de răniți, trimiși la Mărășești și Focșani, pe unde au mai murit dintre ei”. În ziua de 16 noiembrie 1940, orașul a fost vizitat de șeful statului, generalul Ion Antonescu. Acesta, a ordonat un plan de refacere completă a orașului și modernizarea lui. Au fost afectate și orașele Brăila, Galați, Tecuci, Focșani, Turnu Măgurele, Câmpulung, Târgoviște, Mizil, Râmnicu Sărat, Iași, Bârlad și Buzău. Circa 25% din zona construită din București a fost afectată.
 
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a determinat o amânare a instalării de baze militare germane pe teritoriul românesc.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Două cutremure, în câteva ore. Ce magnitudine au avut seismele
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii