Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxa auto se va aplica în continuare

ro

13 Nov, 2008 14:56 1954 Marime text

În cadrul unei emisiuni care s-a difuzat aseară pe un post de televiziune, premierul Călin Popescu Tăriceanu a negat informaţia, potrivit căreia, taxa auto ar urma să fie anulată, precizând că ea se va menţine în continuare. “Până la 1 iulie 2008, am avut o taxă care se aplica numai pentru maşinile vechi. Comisia Europeană a impus respectarea unor reguli de liberă competiţie în baza cărora noi ar trebui să introducem o taxă care se aplică şi maşinilor noi şi maşinilor vechi. Noi am pledat la momentul respectiv pentru a se înţelege că eliminarea taxei pentru maşinile vechi, nu va face decât să ducă la situaţia de astăzi de la Dacia, anume, la pierderea locurilor de muncă. A fost o campanie de o agresivitate fără limite în media împotriva Guvernului”, a afirmat Tăriceanu.

Premierul a spus că există riscul de a se introduce în ţară maşini vechi care „vor omorî” producţia de autovehicule autohtone, iar angajaţii vor fi trimişi în şomaj. ”Sigur că această taxă avea menirea, în mod clar, să protejeze industria românească. Am spus-o mai direct sau mai voalat. Nu putem să spunem la fel de puternic la Bruxelles, pentru că se consideră că distorsionează competiţia. În momentul în care toate ţările occidentale nu ştiu cum să-şi vândă produsele pe piaţă, nimic nu este mai logic decât să se bucure, în momentul în care văd că, vechiturile de la ei le cumpără ţările din Est, inclusiv România, cu mare bucurie”, a afirmat primul-ministru. AGP

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii