Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coadă la toaleta din Fusion Cafe (document)

ro

01 Oct, 2010 01:21 5154 Marime text
cap_2.jpgEste o cafenea perfectă atât pentru o ieşire romantică, cât şi pentru o ieşire cu prietenii. Nu iese în evidenţă cu mare lucru, dar îmi place că este situată într-o zonă retrasă şi preţurile sunt acceptabile.

Pe strada Mihai Eminescu nr. 17, vizavi de Casa Căsătoriilor, s-a deschis, de curând, cafeneaua Fusion. În acelaşi loc a funcţionat pentru mult timp barul Taclale, cunoscut de multe persoane din oraş. Mie îmi place schimbarea care s-a făcut. Arată cu mult mai bine decât înainte. O parte din acel spaţiu a fost transformată în terasă. Este plăcut să stai acolo, în special vara. Este şi acoperită, aşa că nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza ploilor sau soarelui prea puternic. Şi interiorul a suferit schimbări majore. Nu sunt multe mese şi este semiîntuneric, ceea ce face din acest loc unul perfect pentru o întâlnire mai romantică. Dar este bun şi pentru ieşiri cu prietenii sau pentru meciuri de fotbal, ţinând cont că sunt destul de multe televizoare atât în interior cât şi pe terasă. Preţurile sunt foarte bune.

Fusion_2.jpgO cafea costă cam cinci lei, un suc tot atât. Plus că este într-o zonă destul de retrasă, dar aproape de centrul oraşului. De servire se ocupă un băiat care este şi ospătar şi barman. Este amabil şi destul de rapid atunci când nu este aglomerat. Îi este cam greu să şi prepare comanda, să o şi ducă la clienţi. Este totuşi bine că şi în condiţiile în care sunt mulţi clienţi, nu aştepţi foarte mult. Nu îmi place toaleta la acest bar pentru că este mică. După ce că este una singură şi trebuie să stai la coadă, de abia poţi intra. Bine că măcar este curată. Este o cafenea perfectă atât pentru o ieşire romantică, cât şi pentru o ieşire cu prietenii. Nu iese în evidenţă cu mare lucru, dar îmi place că este situată într-o zonă retrasă şi preţurile sunt acceptabile.

Fusion Cafe funcţionează pe societatea Prima Service SRL, administrată de Monica Elena Vîrlan şi Ferodin Abibula. Cel din urmă se mai ocupă de Bellart Concept SRL.

Cafeneaua primeşte patru stele.

stele_fusion.jpg

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andrei Alexe 26 Sep, 2012 11:14 Este un loc extraordinar.