Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cafeina, o cafenea cu patron portughez (document)

ro

11 Sep, 2010 00:00 4054 Marime text
cafeina_1.jpgCafeina este încă o cafenea deschisă pe bulevardul Tomis nr. 44, vis-a-vis de Primărie.Spre deosebire de localurile din jur, acesta nu iese prea mult în evidenţă. Este un spaţiu micuţ, cu geamuri mari, care îţi oferă o privelişte frumoasă spre bulevard şi spre shawormeria de lângă. Bine măcar că geamurile şi uşa stau mai tot timpul închise şi blochează cât de cât sunetul maşinilor care trec pe acolo. Cu toate astea, trecătorii văd tot ce se întâmplă în interior. Dacă eşti genul de om căruia îi place să fie văzut la o cafea pe Tomis, ăsta este locul potrivit. Ca şi amenajare, nu este rău. Culorile sunt calde şi se îmbină frumos. Important este să aveţi grijă la canapele. Au un aspect care îţi dă de înţeles că sunt foarte moi şi confortabile, care te fac să „te arunci“ pe ele.cafeina_3.jpg

 Dar o să regreţi dacă faci acest lucru, pentru că sunt foarte tari. Servirea este bună. Ospătarul vine rapid la masă şi este mereu atent. Asta se datorează şi faptului că nu prea sunt clienţi. Mai tot timpul cafeneaua este goală. De preţuri nu te poţi plânge. Sunt asemănătoare cu cele ale cafenelelor din jur. Un lucru plăcut aici este faptul că se aplică un discount de 15%. Nu este mult, dar atunci când consumaţia este mare, se simte. De asemenea, la plecare primeşti nişte carduri cu care mai beneficiezi de aceeaşi reducere dacă te întorci. Este o altă cafenea de pe Tomis care nu iese cu nimic în evidenţă şi nu văd ce motive aş avea să beau aici o cafea şi nu în altă parte.

Cafeina funcţionează pe societatea Crispedro SRL, de care se ocupă portughezul Pedro Miguel Faria Pinto şi soţia sa, Cristina Valentina.

stele_cafeina.jpg

Cafeneaua primeşte trei stele. 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii