Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:57 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a sărbătorit Ziua Minerului ultimul ortac din Dobrogea (galerie foto)

ro

03 Sep, 2012 01:00 5872 Marime text
altan_tepe_-_marcel_bucur_2.jpgLa 2 septembrie, în comunităţile unde există sau au existat exploatări miniere se sărbătoreşte Ziua Minerului. În ultimii ani, sărbătoarea a căpătat tradiţie la controversata exploatare Roşia Montana.

În Dobrogea, singura comunitate de mineri este la Altân Tepe („Dealul de aur" - în limba turcă), o aşezare sărăcăcioasă, pierdută printre dealurile dobrogene, situată pe drumul ce leagă Constanţa de Tulcea. Mina este situată pe raza localităţii Stejaru. Satul mai are vreo 300 de suflete. Majoritatea dintre ei au lucrat la mină.

Ultimul ortac

Ultimul angajat al Minvest Deva, societatea care are în administrare mina dobrogeană, a fost tehnicianul Marcel Bucur. În urmă cu două luni, postul lui a fost restructurat. El trebuia să monitorizeze lucrările de închidere a minei de la Altân Tepe: să nu apară fisuri în plăcile de ciment ce au fost turnate peste puţurile minei. De asemenea, lua probe de apă şi de sol din împrejurimi pentru a fi detectată la timp scurgerea de metale grele din galerii. „În prezent, galeriile minei sunt inundate şi trebuia să urmăresc dacă nu este afectată pânza freatică. Acum, nu mai face nimeni analize", spune el. Cel mai mare pericol ar putea să apară la iazul de decantare de la Baia, spune el.

Sărbătoare de-o zi şi-o noapte

În Dobrogea, Ziua minerului, care se sărbătorea în prima duminică după o săptămână întreagă de muncă, de regulă între 6 - 12 august, era prilej de sărbătoare pentru locuitorii din toate satele învecinate, pentru că fiecare avea în familie câte un miner. „Sărbătoarea începea la ora 10.00 - 11.00 dimineaţa şi ţinea toată noaptea. Se organiza un târg în pădure şi veneau mai multe ansambluri populare care cântau pentru mineri", îşi aminteşte fostul miner. În mica lor aşezare minieră au venit să cânte Benone Sinulescu şi Elisabeta Turcu.

Ortacii aveau cu ce să petreacă şi unde să-şi cheltuiască salariul, care, de regulă, era dublu faţă de al oricărui alt muncitor.

În acele vremuri, minerii se duceau la cinematograful care avea 300 de locuri, la biblioteca în care se aflau peste 8.000 de cărţi, dar şi o bază sportivă care cuprindea un teren de volei, unul de atletism, dar şi o popicărie, bazin de înot, plajă la intrarea în pădure, dar şi o trambulină. Din toate acestea nu a mai rămas nimic.

După ce s-a închis mina, în 2003, minerii ştiau că este zi de sărbătoare pentru ei întrucât primeau bucate mai alese la masa de prânz. Acum, toţi trăiesc din amintirile acelor vremuri. Bătăturile de la târnăcop s-au dus demult. Acum, oamenii locului au bătături de la sapă.

Legat de mină

altan_tepe_-_mina_Altin_Tepe50.jpg

Ultimul ortac din zonă, Marcel Bucur, a rămas văduv. Chiar dacă nu mai este plătit de societate minieră din Deva, nu se poate abţine să nu urce aproape zilnic dealul care duce spre mină. „Nu pot să plec din acest loc. Aici m-am născut şi sunt legat de acest loc!", spune el.

Păstrează cu sfinţenie macheta minei şi alături o bucată de zăcământ. Pe un raft, zace de mai multe decenii „Cartea de onoare" a minei. Doar pe primele pagini stă un scris mărunt, în care se vorbeşte despre istoria minei. „Directorul a ţinut Cartea de onoare la el în birou şi din cauza asta nu s-a mai scris nimic în ea", ne explică Marcel Bucur.

Exploatare unică în ţară

Mina de cupru de la Altân Tepe a fost unică în ţară, prin cel mai bogat conţinut de cupru al minereului, de 4% în minereu.Ultimii bani pentru investiţii au venit înainte de Revoluţie. Ultimul puţ de unde s-a extras minereu a avut o adâncime de 760 de metri. Urmau să se facă noi săpături la o adâncime de 1.050 de metri. Angajaţii minei au apucat să defrişeze zona şi să facă proiectul. Cum nu au mai venit bani, investiţia a fost abandonată.

Gurile puţurilor au fost umplute cu piatră, după care s-a turnat o placă de beton. Toate utilajele au rămas îngropate în pământ pentru că nu s-au găsit bani pentru scoaterea lor. În urmă cu câţiva ani, peste puţuri s-a aşezat un strat de pământ fertil şi s-a însămânţat.

Aur şi argint scoase din subteran

Povestea minei a început la sfârşitul secolului al XIX-lea, când inginerul Radu Pascu a descoperit existenţa zăcământului de pirită cupriferă. Cum în urma exploatării s-au obţinut rezultate mulţumitoare, mina a fost concesionată statului român şi apoi Întreprinderii E Wollf. În timpul primului război mondial statul începe să exploateze mina. În timpul ocupaţiei germane, minereul cu conţinut ridicat de cupru a fost transportat în Germania. Atunci a fost construită şi mica linie de cale ferată în lungime de 22,5 kilometri care făcea legătura între Gara Hamangia şi mină.

Din anul 1961 mina a intrat în administrarea Întreprinderii de Minerit Dobrogea, perioadă în care s-au obţinut sulf, fier, cupru, dar şi aur şi argint.

Imnul minerilor!

În fund de munţi noi des intrăm/ Cu noroc bun ne salutăm/ Şi când ieşim din sânul lor/ Noi tot noroc strigăm în cor// În mină-i Dumnezeu cu noi/ Afară-s chinuri şi nevoi/ Deasupra noastră n-avem cer/ C-aşa e viaţa de miner// Când, printre brazi, cu paşi trudiţi/ Ieşim din mină obosiţi/ Ne doare că-n lumina sa/ Pământul ţine-o lume aşa de rea// Cu atâta jale şi nevoi/ Ne-ntoarcem iarăşi înapoi/ În lumea noastră fără cer/ C-aşa e viaţa de miner// Şi moartea vine tot mai des/ Să vadă ce-are de cules/ Din lumea noastră fără cer/ C-aşa e viaţa de miner

Ti-a placut articolul?

Comentarii