Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O delegaţie a Universităţii „Andrei Şaguna” la Sarajevo

ro

27 May, 2015 22:03 1303 Marime text
Universitatea de Est Sarajevo a găzduit, săptămâna trecută, o delegaţie a Universităţii „Andrei Șaguna” alcătuită din preşedinte, prof. univ. dr. Aurel Papari, şi rector, prof. univ. dr. Adrian-Cristian Papari.
Oficialii celor două instituţii de învăţământ superior, foarte asemănătoare prin facultăţi şi specializări, prin numărul de studenţi şi preocupări comune, au continuat discuţiile iniţiate încă din 2013 la Constanţa, au analizat posibilităţile de parteneriat în proiecte academice şi au perfectat detaliile activităţilor în perspectivă imediată şi pe termen mediu, discuții care au condus la încheierea unui protocolul de colaborare, pentru o perioadă de 5 ani.

Ceremonia semnării s-a desfăşurat în cadrul festiv al aniversării zilei Universităţii Est Sarajevo, în prezenţa ambasadorului României în Bosnia – Herţegovina, Excelenţa Sa Filip Teodorescu.
Universitatea ”Andrei Șaguna” şi Universitatea de Est Sarajevo au stabilit de comun acord să promoveze: colaborarea în proiecte europene şi internaţionale în domeniile de excelenţă în cercetarea ştiinţifică, schimbul de bune practici la nivelul standardelor europene privind învăţământul academic, dezvoltarea de schimburi academice prin programul Erasmus, cu burse pentru mobilităţi ale studenţilor şi cadrelor didactice și să intensifice colaborarea cu instituţii de profil din întreaga lume, contribuind atât la promovarea culturii şi identităţii naţionale, cât şi a culturii universale.

           Prin Protocolul de colaborare semnat la Sarajevo, Universitatea „Andrei Şaguna” continuă dezvoltarea strategiei de internaționalizare a pregătirii studenților pentru o lume globalizată, prin perfectare a unor acorduri-cadru de colaborare cu importante instituţii academice din întreaga lume, universităţi unde se promovează schimburile de experienţă între studenţi din ţări diferite, dar şi schimburi pentru cadrele didactice chemate să susţină cursuri, conferinţe sau proiecte de cercetare.

Lect. univ. Dr. Carmen Irene Atanasiu
Expert informare și publicitate
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii