Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Universitatea Ovidius

ro

18 Sep, 2013 13:12 928 Marime text
Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România și cu sprijinul Federației Internaționale a Cadrelor Didactice din Spațiul Euro-Asiatic, organizează Congresul Internațional „Polifonii Culturale: Limbă, cultură și civilizație turcă în lume” în perioada 19-21 septembrie 2013, în Sala Senatului (Campusul Universitar, etajul I).

Această manifestare științifică își propune să structureze și să dezbată teme majore din vastul domeniu al culturii turcice și să contribuie la o mai bună valorificare a cercetărilor în domeniu.
Organizarea congresului internațional la Constanța reprezintă a doua etapă a unui demers științific inițiat de Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța în primăvara acestui an.

La lucrările congresului vor participa personalități marcante ale vieții politice și academice din România, Turcia, Cipru și Kosovo, cât și reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale implicate în sprijinirea păstrării identității culturale a minorităților din România.
 
 
Biroul de promovare și relații publice,
 18 septembrie 2013
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii