Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Cristian Papari a fost ales rector al universităţii „Andrei Şaguna"

ro

29 Feb, 2012 20:02 1026 Marime text

Sub deviza "continuitate în stabilitate și dezvoltare" la Universitatea „Andrei Şaguna" ieri s-au desfăşurat alegerile pentru postul de rector. Singurul candidat înscris în cursă a fost Adrian Cristian Papari, prorector pentru cercetare al universităţii.

Rezultatele scrutinului vor fi înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care urmează să confirme alegerea prof. univ. dr. Adrian Cristian Papari în funcţia de rector.

Adrian Cristian Papari are 38 de ani, este licențiat al Facultății de Medicină a Universității Ovidius din Constanța și doctor în Științe Medicale al Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" din Iași. A absolvit cursurile Institutului Diplomatic Român și alte cursuri post-universitare în diverse domenii de cercetare şi este beneficiarul unei burse post-doctorale la Academia Română. Are titlul de profesor universitar şi predă cursuri de Psihologie medicală, Psihiatrie şi Psihoterapie la Facultatea de Psihosociologie din cadrul Universităţii „Andrei Şaguna". Este autorul a zeci de lucrări ştiinţifice şi a participat la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale. El îi urmează în funcţie fondatorului Universităţii şi al Fundaţiei „Andrei Şaguna", prof.univ.dr. Aurel Papari şi academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii