Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores în „Ciao, bella"

ro

23 Apr, 2012 16:24 1997 Marime text
ciao_bella_vizual_resize.jpgTrei femei ajunse la maturitate se destăinuie, făcând exerciţii de sinceritate. Pentru spectacolul „Ciao, bella", scris de Antoaneta Zaharia, cu Ioana Flora, Clara Flores şi Cătălina Mustaţă, se repetă zilele acestea intens, în aşteptarea premierei cu public, ce va avea loc miercuri, 25 aprilie, de la ora 8 seara, la Godot Café-Teatru. Piesa a fost jucată cu sala plină la avanpremiera de duminică seara. În pauzele de repetiţie, cele trei protagoniste, împreună cu regizoarea spectacolului, vorbesc despre cum simte fiecare rolul pe care îl interpretează și umorul și energia piesei.

„M-am implicat în acest proiect din admiraţia pentru textul scris de Antoaneta Zaharia, pentru nuanţele, profunzimea, umorul cu care a descris viaţa a trei femei, prietene", mărturiseşte Ioana Flora. Ioana a luat de curând Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul „Periferic", în regia lui Bogdan George Apetri. Ioana a primit în 2007 prestigiosul Premiu pentru cea mai bună actriță la Festivalul internațional de film de la Salonic, pentru rolul său din „Pescuit sportiv", în regia lui Adrian Sitaru, după ce debutase în primul film al Noului Val românesc - „Marfa şi banii" (2001), în regia lui Cristi Puiu. Actrița alternează rolurile de film cu cele de teatru. În „Ciao, bella", s-a implicat pentru că rolul a rezonat foarte mult cu propriile ei trări: „Mi-am recunoscut gândurile cele mai intime, cele pe care mă feream să le spun cu voce tare, crezând că nu-mi voi găsi aliaţi care să-mi împărtăşească părerile, trăirile, visările. Textul mi-a venit în întâmpinare, confirmându-mi că nu sunt singură cu drumul meu, ci că avem un drum comun, universul feminin, acela al aprecierii şi al dragostei pentru ceea ce suntem".

Pentru a scrie textul acestei piese cu note profund feminine, regizoarea Antoaneta Zaharia s-a inspirat din spectacolele lui Pippo Delbono. „Când am conceput textul piesei am început să recreez fragmente din trecutul recent al unei prietenii împărtăşite de trei tipologii complementare din marele univers feminin. Iată-mă la sfârşitul proiectului descoperind trei satisfacţii complementare pentru existenţa unei artiste . În primul rând, satisfacţia de a-mi coordona singură destinul creaţiei personale. În al doilea rând, elaboararea unui proiect independent de sistemul instituţionalizat, ale cărui umbre sunt mult prea perfecte. În al treilea rând, întălnirea cu trei colege de breaslă, trei actriţe de excepţie, cu care am împărtăşit această experienţă din multă dragoste condiţionată de un singur motiv, acela că ne-am dorit să spunem căteva adevăruri despre noi, femeile". Antoaneta Zaharia este regizoare de teatru, scriitoare şi actriţă. Timp de opt ani a jucat la Teatrul Bulandra, iar de șapte ani a început o colaborare cu Teatrul Odeon. A interpretat roluri în spectacole precum „De ce fierbe copilul în mămăligă", „Camera de hotel", „Ionesco - cinci piese scurte", „Chip de foc", „Pyramus & Thisbe 4 You" sau „Câtă speranţă". În 2006, a publicat un volum de proză - „Garsonieră în centru", apărută la Editura Polirom. Este de asemenea autoarea pieselor de teatru „Vă pupă piticul din Franţa", „Ziua în care nu s-a întâmplat nimic", „Ziua perfectă", care a luat premiul UNITER pentru Cea mai buna piesă de teatru românească în 2009 și "Just for fun", premiată pentru Cea mai bună piesă din concursul de dramaturgie de la Piatra Neamț (2008).

La spectacolul „Ciao, bella", cea mai recentă piesă scrisă de Antoaneta Zaharia, pe actriţa Cătălina Mustaţă a atras-o, ca şi pe Ioana Flora, tot posibilitatea de a-şi exprima propriile trări: „E minunat şi rarisim să primeşti provocarea de a juca într-un spectacol în care te poţi exprima şi ca femeie şi ca actriţă, şi-n acelaşi timp să ştii că porţi cu tine un mesaj care poate pune multe semne de întrebare vis-a-vis de spaţiul în care vieţuieşti, pierzi, câştigi, te-mbogăţeşti, suferi, iubeşti, că poţi fi o oglindă în care cei avizaţi se vor recunoaşte". Din anul 2000, Cătălina Mustaţă joacă pe scena Teatrului Odeon. A interpretat roluri precum Ochi albaștrii în „Aventurile lui Habarnam", după Nikolai Nosov, în regia lui Alexandru Dabija, Regina în "Cymbeline" de William Shakespeare, regia Laszlo Bocsardi sau Veronika în „Veronika se hotărăşte să moară", dramatizare de Gelu Colceag şi George Bănică după romanul omonim de Paulo Coelho, un spectacol în regia lui Gelu Colceag. Actriţa a avut de asemenea numeroase apariţii în filme, câteva dintre acestea fiind „Cine are dreptate" (regia Alexandru Tatos), „Harababura" (Geo Saizescu), „Vulpe vânător" (Stere Gulea), „Femeia visurilor" (Dan Piţa) sau „California Dreamin'", al lui Cristian Nemescu.

Cu note profund personale, dar şi universale, în care toate femeile se pot regăsi într-o anumită măsură iar bărbaţii vor recunoaşte şi înţelege mai bine universul „iubitelor, soțiilor, doamnelor, fetelor, femeilor" lor, „Ciao bella" este un „spectacol dedicat familiei Flores". Artista Clara Flores interpretează aici rolul unei actriţe, de origine din Argentina, care are în spate o istorie impresionantă - familia ei fusese persecutată de regimul militar argentinian. Deşi este de la 5 ani în România, se simte tot o străină, duce dorul unei familii reunite așa cum a avut doar în copilărie: viaţa sa este impărţită între strădania de a face teatru şi lipsa unui partener care să îi stea alături.

„Ne dorim ca femeile, ajutate de specificul poveștii care atacă problematica feminină a momentului, să înceapă prin a avea grijă de ele. Dorim să le transmitem că, pentru a putea dărui mai departe dragostea, tandrețea, grija și căldura de care sunt capabile, e nevoie de stimă de sine, respect pentru corpul, mintea și sufletul și emoțiile lor", cred actrițele.

Spectacolul este produs de Fundaţia ACT.OR.ART, iar costumele actrițelor au fost create de Rhea Costa. Piesa va fi jucată din nou miercuri, 25 aprilie, de la ora 8 seara, la Godot Café-Teatru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii