Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ziua copilului, copiii devin personaje ale piesei Micuţa Dorothy la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

ro

30 May, 2012 19:26 1404 Marime text

Vineri, 1 Iunie, de Ziua copilului, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa a pregătit multe surprize celor mici care vin la piesa Micuţa Dorothy.

Marţi, 29 Mai

Cei mici care aleg să vină de 1 iunie de la ora 11:00 la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa să vadă piesa Micuţa Dorothy, vor avea parte de multe surprize inedite. Cei mici vor avea ocazia să se pozeze cu actorii care vor interpreta celebrele persoanje ale piesei Vrăjitorul din Oz scrisă de L. Frank Baum în cadrul unei sesiuni foto realizată imediat după spectacol.

Alături de oportunitatea de a se poza împreună cu actorii teatrului, copiii vor avea la dispoziţie o imagine de mari dimensiuni a afişului Micuţa Dorothy special realizat astfel încât aceştia să se poată poza în personajele din poveste. Micuţii au astfel ocazia de a fi pentru câteva clipe Dorothy, Omul de tinichea, Sperietoarea de ciori sau Leul lipsit de curaj.

Cei interesaţi de culisele şi tainele teatrului, vor avea posibilitatea să viziteze teatrul însoţiţi de un reprezentant al teatrului care le va explica fiecare detaliu şi care le va lămuri curiozităţile legate de lumea spectacolului.

Din distribuţia spectacolului de vineri fac parte soliştii constănţeni, CĂTĂLIN ŢOROPOC, ROXANA BĂGEAC, SMARANDA DRĂGHICI, GAROFIŢA GÂDEI, GABRIELA DOBRE, RALUCA DARABAN, MARIA ŢOROPOC, SILVIA SIMIONESCU, CARMEN CLENCIU, MIHAELA IONESCU, DAIANA GAVRILESCU, BOGDAN OCHEŞEL debut, BOGDAN SANDU şi LAURENŢIU SEVERIN

Copiii beneficiază de bilete cu reducere pentru acest spectacol

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii