Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosare de urmărire pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor locale

ro

16 Apr, 2013 14:57 1826 Marime text
Ref:              Dosare de urmărire pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor  locale
 
 
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că pentru persoanele fizice şi juridice care nu au achitat obligaţiile fiscale aferente primului semestru la termenul scadent, 1 aprilie, vor fi deschise dosare de urmărire şi executare silită.
 
Amintim că pentru sumele neachitate la primul termen scadent se aplică majorări de întârziere de 2 % pentru fiecare lună sau fracţiune lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
 
După calculul majorărilor de întârziere, se emit somaţii şi se aplică măsurile de recuperare a debitelor. Procedura de urmărire şi executare silită începe în momentul comunicării somaţiei şi încetează odată cu achitarea sumei datorate. Plata se va efectua în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei.   
 
În situaţia în care debitul menţionat în somaţie nu este achitat în acest termen, procedura de urmărire şi executare silită va fi continuată prin aplicarea următoarelor măsuri: înfiinţarea popririi asupra veniturilor şi disponibilităţilor băneşti şi aplicarea sechestrului asupra bunurilor aparţinând debitorului.
 
Menţionăm că plata sumelor din dosarele de urmărire şi executare silită se poate efectua la toate ghişeele instituţiei, la staţiile OMV prin Westaco Express, toate oficiile poştale şi la agenţiile Garanti Bank Municipiul Constanţa.
 
Director Executiv
 
Virginia Uzun
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii