Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea Preşedintelui Senatului României

ro

05 Jun, 2015 17:25 1141 Marime text
Întrevederea Preşedintelui Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi a preşedintelui Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, cu domnul Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene

Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, au avut o întrevedere, vineri, 5 iunie a.c., cu domnul Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta Drepturilor Fundamentale.

În cadrul întrevederii, domnul preşedinte Tăriceanu a apreciat faptul că pe agenda discuţiilor cu înaltul oficial european se află problematica statului de drept în România, arătând totodată că există o diversitate a subiectelor la nivel european care preocupă România şi statele membre şi manifestându-şi deschiderea de a aborda aceste teme în relaţiile cu partenerii europeni.

Partea română a subliniat etapele deosebit de importante parcurse de către România în procesul de reformă a justiţiei, astfel că, în prezent, instituţiile care contribuie la îndeplinirea actului justiţiei au toate pârghiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile. De asemenea, preşedintele Senatului a subliniat rolul Parlamentului în funcţionarea statului de drept şi în consolidarea unei societăţi democratice, în care un factor esenţial îl reprezintă garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În acest context, domnul Călin Popescu-Tăriceanu şi-a exprimat îngrijorarea pentru faptul că statul de drept în România a putea să devină unul „represiv”, din cauza abuzului de putere, că există un exces al arestărilor preventive, evidenţiind necesitatea unei justiţii independente, fără imixtiuni politice şi, în acelaşi timp, asigurarea respectării prezumţiei de nevinovăţie, fără de care actul justiţiei nu este unul credibil.

Înaltul oficial european a salutat progresele înregistrate de România în domeniul justiţiei, menţionând faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare rămâne un instrument important şi că, potrivit misiunii pe care o îndeplineşte în cadrul Comisiei Europene, doreşte să păstreze o legătură strânsă cu oficialii români şi cu conducerea celor două Camere ale Parlamentului României şi să continue dialogul cu partenerii din România.


Direcția Presă, Comunicare şi Imagine
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii