Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Senatul Romaniei

ro

15 Dec, 2014 17:31 1306 Marime text
Domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului României, a prezentat concluziile şedinţei Biroului permanent de luni, 15 decembrie 2014, după cum urmează:
          Biroul permanent al Senatului a stabilit în şedinţa de  astăzi programul de lucru pentru săptămâna în curs astfel: şedinţa de plen luni după-amiază, iar începând de marţi şi până duminică vor avea loc şedinţe comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru dezbateri cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 (orele 9.00-24.00).      
Programul pentru săptămâna viitoare a fost aprobat de către Biroul permanent şi cuprinde  activităţi în colegiile electorale.
În egală măsură, au fost prezentate şi aprobate activităţile externe şi administrative aflate pe ordinea de zi a şedinţei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii