Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sedentarismul, factor declanşator al hemoroizilor Hemoroizii afectează peste 75% din populaţia până la 50 de ani

ro

13 Jul, 2014 15:56 2346 Marime text
            Opinia generală este că de hemoroizi suferă mai ales persoanele care stau mult pe scaun, însă medicina avansată susţine că şi persoanele care stau mult timp în picioare suferă de hemoroizi. Această boală a căpătat amploare în ultimii ani, unul dintre factorii declanşatori fiind sedentarismul, iar peste 75% dintre persoanele adulte vor face hemoroizi până la vârsta de 50 de ani, sunt principalele concluzii ale medicilor proctologi de la ON Clinic.

Alte cauze pentru apariţia hemoroizilor sunt vârsta înaintată (vasele hemoroidale se deteriorează odată cu trecerea timpului şi cu înaintarea în vârstă), moştenirea genetică, constipaţia şi diareea, efortul exacerbat, regimul alimentar (consumul excesiv de carne, condimente, băuturi carbogazoase, ciocolata, cafeaua şi alte băuturi energizante), bolile de ficat (hepatita sau ficatul gras), circulaţia proastă a sângelui, chiar şi unele medicamente, cum ar fi antidepresivele, suplimentele alimentare de fier şi narcoticele.
Pentru a preveni apariţia hemoroizilor, medicii ne recomandă să bem 8-10 pahare de apă pe zi, să consumăm cât mai multe alimente care conţin fibre, să scoatem din alimentaţie cafeaua, alcoolul, mâncărurile condimentate sau alte alimente care ne irită intestinele şi, nu în ultimul rând, să facem mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.

Metodele de tratament ale hemoroizilor sunt metode care nu presupun intervenţia chirurgicală, iar dintre cele mai eficiente amintim: ligaturarea hemoroizilor interni cu benzi elastice, fototermocoagularea hemoroizilor cu raze infra-roşii şi excizia hemoroizilor externi cu radiofrecvenţă.
“Din păcate oamenii au devenit din ce în ce mai sedentari, iar acest fenomen reprezintă unul dintre factorii declanşatori ai apariţiei hemoroizilor. Şoferii, persoanele care stau pe scaun la birou ore întregi, dar şi alte categorii profesionale care implică sedentarismul sunt mai predispuşi la hemoroizi şi sfatul nostru este să acorde câteva zeci de minute pe zi pentru a face mişcare şi să renunţe la alimentele care irită intestinele. Din fericire, metodele de tratare a hemoroizilor au avansat foarte mult în ultima decadă şi nu mai sunt necesare intervenţiile chirurgicale, cele mai moderne metode de tratare fiind ligaturarea cu benzi elastice şi fototermocoagularea cu raze infra-roşii”, declară Manager On Clinic, Aura Manole.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii