Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol și SMURD continuă parteneriatul pentru salvarea de vieți omenești

ro

21 Apr, 2015 12:01 1591 Marime text
Rompetrol Rafinare, parte a KMG International, continuă alături de Fundaţia pentru SMURD şi Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) parteneriatul pentru susţinerea intervenţiilor medicale de urgenţă pe cale aeriană, a deplasării personalului şi transportarea victimelor. Valoarea investiției companiei în cei 6 ani de parteneriat depășește 850.000 USD.
“Suntem alături de salvatori, fie ei oameni sau instituții și ne implicăm de mai mulți ani în dezvoltarea sectorului de sănătate din România, prin acest parteneriat și altele asemănătoare. Ca exemple – anul acesta am finalizat modernizarea și dotarea cu aparatura a dispeceratului integrat ISU-Ambulanţă Neamţ, în 2013 am contribuit la înființarea primului centrul regional de pregatire in primul ajutor calificat si descarcerare din zona Dobrogea, iar angajamentul nostru pe termen lung față de societate și comunități continuă și în anii următori”, declară Azamat Zhangulov, Vicepreședinte Senior al KMG International.
"Implicarea responsabilă a Rompetrol Rafinare în sprijinirea activităţii desfăsurate cu elicopterele SMURD înseamnă, în fiecare an, o colaborare de impact, care conduce în mod cert la salvarea unui număr mai mare de vieți omenești. Activitatea aero-medicala a SMURD este una destinată asigurării intervențiilor de urgență, de înaltă competență, pentru toți pacienții aflați în stare critică. Această activitate nu ar fi fost posibilă fără colaborarea directă cu Inspectoratul General de Aviație şi va fi mult mai consistentă prin sprijinul acordat de Rompetrol”, a declarat Raed Arafat, Președintele Consiliului director, Fundația pentru SMURD.
Începând cu anul 2008, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) a efectuat intervenţii aeriene de urgenţă la nivel naţional, contribuind astfel la transportarea şi salvarea unui număr de peste 6.000 de persoane rănite. În 2014, în cadrul punctelor de operare aeromedicală beneficiare ale sponsorizării acordate de Rompetrol Rafinare, au fost efectuate 254 intervenţii, însumând 373 ore de zbor.
 
Inspectoratul General de Aviaţie are o contribuţie importantă în cadrul acţiunilor SMURD prin operarea elicopterelor, cât şi prin asigurarea accesului rapid în cadrul intervenţiilor prin utilizarea tuturor structurilor sale teritoriale.
Carburantul JetA1 este folosit pentru operarea elicopterelor și avioanelor, și este produs de Rafinăria Petromidia începând cu anul 1984, fiind certificat conform standardelor din domeniu.
Grupul KMG International se implică activ în proiecte de responsabilitate socială prin platforma sa "Energia vine din suflet", care cuprinde programul naţional "Împreună pentru fiecare" şi alte proiecte din domeniile protecţia mediului, sănătate şi cultură. În ultimii 6 ani au fost implementate în toate judeţele ţării 101 de proiecte de intervenţie comunitară, cu o investiţie de peste 1,5 milioane USD, pentru beneficiul direct al 300.000 de persoane. De asemenea, Grupul se implică în activităţi caritabile sau de sponsorizări, având colaborari pentru Galei Societăţii Civile, ca partener al prestigiosului Festival și Concurs Internaţional George Enescu etc., anual Grupul investind peste 1,5 milioane USD în proiecte de CSR.
 
 
Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii