Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Mangalia obține în instanță rejudecarea procesului cu S.C. Callatis Therm SA

ro

25 Mar, 2016 16:55 2449 Marime text
Primăria Municipiului Mangalia a reușit să obțină la cea mai înaltă instanța în stat, Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea executării silite inițată de fosta societate locală de termoficare Callatis Term (respectiv Rompetrol SA ca țert popritor, furnizor de combustibil al Callatis Term) pentru suma de 6 milioane lei.

Acestă sumă reprezintă cuantumul unor investiții pe care Callatis Term pretinde că le-a efectuat în clădirile și utilajele pe care le-a avut în folosință, în perioada contractului de furnizare a energiei termice pentru orașul Mangalia, înainte de anul 2012. Pentru aceste investiții nu există o aprobare prealabilă din partea Consiliului Local, așa cum ar fi fost legal. Astfel, în data de 10.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a găsit ca fiind întemeiate aceste motive și a trimis cauza spre rejudecare. Acest litigiu a început în anul 2013, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul numărul 907/36/2013, fiind câștigat, inițial de către Callatis Therm.

Ulterior, Primăria Mangalia a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând o serie de motive de nelegalitate ale acestei decizii. În fapt, Callatis Term a acumulat o datorie către bugetul local, prin neplata unor taxe și impozite reprezentând obligațiile cesionarului privat care avea spre folosință spații din proprietatea administratiei publice. Prin profesionalizarea apărării juridice în acest litigiu, pierdut inițial la Curtea de Apel Constanța, cu daune în valoare de 6 milioane lei (cca 1,3 milioane euro), în favoarea societății Callatis Term SA, s-a reușit suspendarea procedurii de executare silită și câștigarea dosarului în sensul de rejudecare a fondului cauzei.

  
26 martie 2016                                                       Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii