Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna a participat la Ceremonia Națională de Premiere a Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova

ro

14 Dec, 2014 13:03 1144 Marime text
O delegaţie a Primăriei comunei Cumpăna, condusă de doamna primar, ec. Mariana Gâju, a participat astăzi, 12 decembrie 2014, la Ceremonia Națională de Premiere a Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova. Primăria Cumpăna a fost invitată să participe la acest eveniment prin Programul Bunelor Practici susţinut de IDIS “Viitorul”.
                     
În cadrul ceremoniei au fost premiate autorităţile publice locale cu statutul “Autoritatea cu cea mai bună practică”, precum şi celalalte autorităţi participante la program. Comuna Budeşti din Republica Moldova, reprezentată de doamna primar Nina Costiuc, a obţinut Premiul I pentru Proiectul de bune practici prin care un număr de 1000 de copii din Republica Moldova au fost în vacanţă pe litoralul românesc, proiect sprijinit de către Consiliul Judeţean Constanţa în parteneriat cu Primăria Cumpăna.
 
De asemenea, doamna primar a comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, în calitate de Preşedinte al Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România, a obţinut Premiul de Bune Practici - Secţiunea Bună Guvernare 2012  - 2014.
 
Ceremonia a reprezentat o oportunitate pentru toate autorităţile publice locale de a comunica publicului larg realizările lor de succes şi de a asigura durabilitatea acestor iniţiative prin schimbul de cunoştinţe, abilităţi şi experienţe. La eveniment a fost prezent dl. Alfonso ZARDI,  Şeful  Departamentului  Instituţii  Democratice  şi  Guvernare - Direcţia Generală pentru Democraţie din cadrul Consiliului Europa, precum şi reprezentanţi ai Guvernului Republicii Moldova, ai sectorului asociativ, donatori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi jurnalişti.
 
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.
 
Pentru ediţia curentă au fost depuse 56 de practici din 41 de localităţi ale țării, inclusiv dintr-un raion din regiunea transnistreană. În perioada 2005 - 2014, peste 350 de comunități din Republica Moldova și-au împărtășit bunele practici care au fost publicate în patru antologii, iar 71 practici de succes au devenit subiectul a cinci filme documentare distribuite în rândul reprezentanților autorităților publice din toată țara.

Primăria comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, aduce sincere mulţumiri echipei IDIS "Viitorul" pentru aprecierea echidistantă a parteneriatului de succes dintre Autorităţile Publice Locale din Republica Moldova şi România, activităţi comune, fructuoase, în beneficiul comunităţilor, în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale, finanţat de către Consiliul Europei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii