Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O vară plină pentru Biblioteca municipală Medgidia – filiala Nord

ro

28 Aug, 2015 12:04 1096 Marime text
            Vara care tocmai se încheie a fost una plină de activități pentru Biblioteca municipală Medgidia – filiala Nord iar la fel va fi și toamna care urmează. Voluntarii, împreună cu coordonatoarea Alina Ocheană, au organizat ateliere din cele mai diverse, atât pentru copii, cât și pentru adulți sau chiar seniori.
            Chiar dacă elevii au fost în vacanță, cei mici au găsit porțile bibliotecii mereu deschise pentru activități în care educația s-a împletit cu distracția. La Biblioteca de Vacanță, copii mai mari sau mai mici, cu toții au petrecut momente frumoase alături de bibliovoluntari și Alina Ocheană. Au fost organizate ateliere de origami sau de alfabetizare digitală, în care au fost implicați cetățeni de toate vârstele.
Astfel, pentru cei mici, atât în luna iulie cât și în august, s-a desfășurat un curs de origami, la care au participat 40 de cursanți cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani.
            Pentru adulți s-a organizat un curs de social media, în care cei 15 cursanți au deslușit tainele Facebook și Skype împreună cu cei 14 bibliovoluntari, elevi de liceu care vin la bibliotecă pentru a oferi o parte din cunoștințele lor celor care au nevoie.
            Tot vara aceasta a fost organizat un atelier de povestiri digitale, unde cei 18 participanți, atât adulți cât și adolescenți, au realizat mici filmulețe, chiar scurtmetraje, despre subiecte din cele mai diverse – hobby-uri, viața de pensionar, artă, personalități locale sau obiective turistice vizitate. Toate povestirile digitale pot fi vizionate pe canalul de YouTube al bibliotecii, Biblioteca municipala Medgidia – Filiala Nord, și au chiar și subtitrări în limba engleză, pentru ca mesajele lor să ajungă cât mai departe.
            Și pentru pasionații de handmade a fost desfășurat un atelier, în care copiii și adolescenții au realizat tablouri prin tehnica șervețelului, o tehnică pe care cursanții au învățat-o la bibliotecă și care le oferă mari satisfacții atunci când văd frumusețea produsului finit, adevărate bijuterii și opere de artă.
            Din toamnă, atelierele și proiectele continuă la bibliotecă, atât cele în care sunt implicați elevi, adulți și seniori, precum și proiecte care au fost întrerupte pe perioada vacanței școlare. Mai exact programul „Citește-mi, ca să învăț și eu să citesc”, un proiect cu și pentru copiii defavorizați de la Centrul Comunitar din Medgidia, prin care celor mici li se citesc povești, sunt introduși în lumea basmelor, deprinzând astfel tainele lecturii. De asemenea, continuă și proiectul IT Lab, prin care cursanți de toate vârstele învață să lucreze cu calculatorul.
            
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii