Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Congres medical pentru promovarea turismului balnear, la Eforie

ro

03 May, 2015 16:09 1486 Marime text
Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății și actual președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, și mai multe personalități din domeniul medical au fost invitații primarului Ovidiu Brăiloiu la Congresul medical ”Calitate și competitivitate în Balneologie”, eveniment realizat pentru promovarea stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud, ca destinații pentru turismul balnear. 
În perioada 1-5 mai 2015, Primăria Orașului Eforie organizează evenimentul Balneo-Turism la Eforie, manifestație inițiată în anul 2013, cadrul unui proiect cu finanțare europeană, respectiv “Promovarea activităţilor de marketing şi a produselor specifice destinaţiei turistice Eforie”. Și în acest an, punctul central al evenimentului a fost congresul medical, cu tema ”Calitate și competitivitate în Balneologie”, care reunit mai mulți specialiști din domeniul sănătății și a turismului de sănătate.
Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul orașului Eforie, a arătat că ”principalele obiective ale congresului medical de la Eforie au fost promovarea celor două stațiuni, Eforie Nord și Eforie Sud, ca destinații pentru turismul balnear, precum și identificarea unor soluții viabile pentru extinderea sezonului estival și atragerea de turiști în perioadele de extra-sezon”. Totodată, primarul orașului Eforie a precizat că instituția pe care o conduce este preocupată de promovarea bazelor de tratament și a investițiilor realizate în cele două stațiuni, investiții care consolidează locul orașului Eforie în topul destinațiilor de turism balnear din România.
În cadrul Congresului, fostul ministru al Sănătății, Vasile Cepoi, a susținut o prezentare cu titlul ”Standarde de calitate in serviciile medicale din statiunile balneoturistice. Servicii integrate de turism de sanatate”, accentuând importanța impunerii și consolidării unor standarde de calitate, ca avantaj competitiv al stațiunilor balneare din România. ”Dezvoltarea turismului de sănătate trebuie să aibă în vedere abordarea integrată a serviciilor urmărind: asigurarea continuității îngrijirilor medicale, asigurarea condițiilor de transport adecvate stării patologice a pacientului, implementarea unui sistem de management al calității acreditat de către un organism recunoscut și informarea corectă și continuă a pacientului turist cu privire la derularea procesului serviciilor oferite”, a concluzionat președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor.
Între personalitățile invitate s-a numărat și Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate și lucrări științifice. Acesta a abordat un subiect complementar tematicii turismului balnear, cu o comunicare despre”Viaţa între artă şi ştiinţă”, subliniind rolul și importanța unor tratamente medicale specifice zonei Eforie-Techirghiol.
De asemenea, primarul orașului Amara și președinte al Asociației Naționale a Stațiunilor Turistice din Romania (ANSTR) a susținut că există soluții pentru promovarea și dezvoltarea turismului de sanatate, subliniind importanța resurselor naturale, dar și necesitatea îmbunatațirii serviciilor și a standardelor de calitate. Totodată, președintele ANSTR a evidențiat contribuția fondurilor europene la dezvoltarea durabilă a turismului de sănătate.
Dezbaterea a fost moderată de către Aurel Borșan, președintele Fundației Amfiteatru, o organizație extrem de activă în dezvoltarea de programe, realizarea de parteneriate la nivel local, național și internațional.
Printre invitați, s-au mai numărat: Dr. Laura Condur, fostul manager al Sanatoriul Balnear Mangalia (comunicare cu tema ”Sănătate și longevitate în România – o abordare integrată a geriatriei și balneologiei”), Diana Dumbravă, de la Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie (prezentare cu tema: ”Certificarea statiunilor balneare din Romania. Criterii si proceduri”), Alexandru Constantin – Presedinte, Asociatia Romana de Turism Medical (comunicare cu tema: ”Perspective pentru dezvoltarea turismului de sanatate pe litoralul romanesc”), Prof. Univ. Dr. Neacsu Nicolae, Asist. Univ. Drd. Monica Neacsu (prezentare cu tema: ”Dezvoltarea, diversificarea si promovarea ofertei de servicii din statiunea  Eforie Nord”), Rodica Pencea, Secretar General, Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania (comunicare cu tema: ”Modalitati de promovare a statiunilor balneare pentru integrarea in circuitul european al vacantelor de sanatate”), Petre Baron, director, Editura Casa Royal (comunicare cu tema: ”Utilitatea cartii de turism plurivalente. Exemplificare cartea de turism balnear”).
La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanți ai unităților de cazare și tratament din Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol și Mangalia, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, precum și reprezentanți ai mass-media și ai unor organizații non-guvernamentale care activează în domeniul turismului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii