Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă UNPR - Proiectului legislativ „Primul loc de muncă“ - 12 martie 2015

ro

12 Mar, 2015 14:17 1067 Marime text
Senatorul Haralambie VOCHIȚOIU, președinte al Departamentului pentru muncă, protecție socială, combaterea discriminării și relația cu sindicatele, împreună cu senatorul Constantin POPA, președinte al Departamentului pentru relația cu instituțiile europene și Gabriel LUNGU, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a susținut, miercuri, 11 martie a.c., la sediul UNPR, o conferință de presă pe tema proiectului legislativ „Primul loc de muncă, inițiat de UNPR și susținut de mai mulți parlamentari PSD.
Proiectul de lege urmărește facilitarea accesului la primul loc de muncă al tinerilor fără experiență profesională, în scopul reducerii ratei șomajului în rândul acestei categorii, asigurarea tranziţiei rapide de la școală la piaţa muncii, stimularea cererii de forță de muncă, precum și acumularea experienţei în muncă.
„Angajatorii care încadrează cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, vor primi lunar, pentru fiecare tânăr încadrat la primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Totodată, acești angajatori vor fi scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, pentru aceste persoane, pe o perioadă de 18 luni. De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă ale acestora, cel puţin 36 luni de la data încheierii lor”, a explicat liderul senatorilor UNPR.
„Noi suntem convinși că proiectul „Primul loc de muncă” - alături de programele „Prima casă” și „Prima mașină” - va fi un proiect revoluționar pe piața muncii și va asigura experiența necesară pentru punerea în valoare a tinerei generații. Această propunere legislativă, al cărei prim semnatar este domnul Gabriel OPREA, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne, alături de celelalte proiecte promovate de UNPR, va contribui și la îndeplinirea obiectivului politic strategic privind atingerea la nivel național a 1 milion de membri până la alegerile din 2016”, a declarat senatorul Haralambrie Vochițoiu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii