Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă PMP - Clement Negruţ Ai parte ( de Ponta ), n-ai carte. 18 septembrie 2014

ro

18 Sep, 2014 15:26 1469 Marime text
,,Ai carte, ai parte”, aşa spune un proverb românesc. Avem însa un guvern condus de un Prim-Ministru pentru care şcoala s-a redus la verbul ,,a copia”, iar din punct de vedere al partidului din care face parte PSD are ca vector doctrinar ceea ce spunea Immanuel Kant ,,Un popor fără cultură e un popor  uşor de manipulat”.

Uite aşa ne-am pricopsit cu un plagiator Prim-Ministru şi cu un guvern de nepricepuţi şi dacă tot vorbeam de pricopsit, avem un Ministru al Educaţiei Pricopie care spunea că Remus şi Romulus, întemeietorii mitici ai Romei ar fi fost crescuţi de o vulpe în pădure. Aş putea să închei comunicatul aici şi v-aţi da foarte uşor seama ce vreau să spun şi care e trista realitate din învăţământul românesc cu un asemenea om la cârma ministerului care se ocupă de acest domeniu.

Într-o notă de umor aş putea spune că Remus Pricopie, elevul, nu a avut parte de dascăli care să-i explice care e legenda despre întemeierea Romei, şi nici nu a fost în nicio excursie în vreunul din oraşele ţării unde se găseşte cunoscuta statuie cu lupoaica (nu vulpea). Nici măcar curiozitatea nu l-a determinat să încerce să ştie mai multe despre unul din întemeietorii Romei al cărui nume îl poartă. Tot în această notă de umor aş putea să spun că nu m-ar mira ca actualul ministru al educaţiei să-şi scrie numele aşa: ,,remus pricopie”.
Luând acum lucrurile foarte în serios, sunt de părere că gravitatea declaraţiei făcute de domnul Pricopie rezidă tocmai din calitatea pe care o are acest domn Pricopie, aceea de ministru al Educaţiei. Gafa domnului Remus e soră cu cea făcută de absolventa de Harvard a lui Ponta, Ioana Petrescu, care spunea că ,,nu e treaba Guvernului să creeze locuri de muncă”.

Dar pot spune unii că nu sunt atât de grave afirmaţiile celor doi miniştri ai lui Ponta, că esenţială e activitatea lor. Ei, din păcate activitatea lor se aseamănă foarte bine cu cuvintele care le ies pe gură. De Ioana Petrescu nu mai avem ce spune; şi-a dat examenul în faţa întregii ţări, când a fost la Cotroceni. Remus Pricopie ne-a arătat însă acum că nu pune niciun preţ pe învăţământul românesc aşa cum nu a pus vreun preţ pe educaţia proprie. Elevii de clasa I şi a II-a din întreaga ţară au început anul şcolar fără manuale pe bănci din cauza bâlbâielii acestui ministru.

Partidul Mişcarea Populară nu poate tolera ceea ce se întâmplă şi de aceea va sustine moţiunea simplă pe tema educaţiei solicitând totodată Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la manualele şcolare pentru clasele I şi a II-a, pentru a lămuri această situaţie.
PSD-ul devastează învăţământul şi la nivel local. Vedem că tensiunile de la gradiniţa numărul 12 din Alba Iulia continuă după ce PCR-istul Sandea a demis-o pe directoarea de acolo. Probabil domnul inspector nu era mulţumit de faptul că această grădiniţă s-a remarcat prin activitatea educaţională foarte bună la nivelul întregului judeţ.

Nu vom permite acestor oameni să distrugă viitorul acestei ţării prin aceste atacuri asupra sistemului de învăţământ. Tocmai de aceea PMP ia atitudine şi aşa cum am menţionat mai sus va face toate demersurile necesare pentru a aduce lucrurile la normal. Investiţia în educaţia tinerilor de astăzi înseamnă învestiţie în viitorul ţării. De aceea pentru Partidul Mişcarea Populară, Educaţia este şi va rămâne o prioritate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii