Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iurin Pancencu „Oraşul Năvodari va avea cel mai modern spital din judeţ”

ro

17 May, 2012 20:58 5872 Marime text
spital_final_c1.jpgCandidatul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Năvodari, Iurin Pancencu, a prezentat proiectul spitalului care va fi construit în oraş. Unitatea spitalicească va beneficia de dotare la standarde europene, locuri de parcare şi băi la fiecare salon în parte.

Spitalul va fi construit în imediata apropiere a fostei tabere Năvodari, va avea o structură gândită să reziste la cutremure de gradul 9 şi poate deveni principalul reper medical pentru întreaga zonă de nord-est a judeţului Constanţa şi va putea deservi şi localităţile Lumina, Ovidiu, Corbu, Nicolae Bălcescu, Istria, Cogealac, Pantelimon, Crucea, Târguşor, Dorobanţu, Grădina etc. „Se va încheia un protocol de colaborare având ca principal obiectiv înlesnirea accesului autosanitarelor şi elicopterelor SMURD pe platforma care va fi amenajată.

spital_final_c2.jpgCazurile complicate din teritoriu vor fi aduse la spitalul din Năvodari, iar cele foarte grave, care necesită investigaţii mult mai complexe, vor fi direcţionate cu elicopterul către spitalele din ţară”, a declarat Iurin Pancencu.
Potrivit declaraţiilor acestuia, clădirea spitalului va dispune de sisteme de climatizare de ultimă oră, care vor purifica aerul şi vor asigura o atmosferă septică în incinta clădirii. Interioarele vor fi acoperite cu covor PVC profesional special, care va avea proprietăţi şi caracteristici aparte: rezistenţă la diferiţi agenţi chimici, va fi tratat antibacterian şi antifungic, iar pentru zona laboratoarelor care conţin aparate electronice va fi tratat pentru a fi conductiv şi antistatic.

spital_final_c3-2.jpgDe asemenea, noua unitate spitalicească va oferi o gamă completă de servicii medicale necesare pacienţilor, de la consultaţii, analize, investigaţii şi diagnostic imagistic de ultimă oră, până la tratamente medicale de top, acoperind toate domeniile patologiei medicale (cauzele şi simptomele bolilor). „În spital vor funcţiona o secţie de pediatrie şi una de neonatologie. Astfel, mămicile năvodărene vor putea naşte în oraşul lor, nu la 40 de km depărtare”, a explicat candidatul PNL la Primăria Năvodari, Iurin Pancencu.
Nu în ultimul rând, spitalul va beneficia şi de un aparat RMN performant care, datorită vitezei mari de scanare, este recomandat chiar şi pentru copii şi pentru persoanele claustrofobe. „Există acorduri de principiu cu investitori privaţi care şi-au exprimat dorinţa de a finanţa integral construcţia spitalului. În acest fel, bugetul local nu va fi grevat de aceste costuri. Oraşul Năvodari va avea cel mai modern spital orăşenesc din judeţ”, a încheiat Iurin Pancencu.

Departamentul de Comunicare al PNL Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii