Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi - Agenţia de recuperare a prejudiciilor trebuie să funcţioneze în subordinea DNA, nu a ANAF sau a ministerului Finanţelor. Românii din Diaspora cer mai multă eficienţă în recuperarea banilor furaţi din dosarel

ro

26 Sep, 2015 15:32 2062 Marime text
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi susţine că Agenţia de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale nu trebuie să funcţioneze în subordinea ANAF sau a ministerului Finanţelor, ci în subordinea DNA, instituţie care şi-a dovedit până acum eficienţa.

Potrivit şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, suma care trebuie confiscată de ANAF din recuperarea prejudiciilor din dosarele penale este de 310 milioane de euro. De la începutul anului, la imense presiuni publice, s-a luat decizia înfiinţării unui departament, la nivelul ANAF, pe modelul Antifraudei, specializat doar pe recuperarea prejudiciilor. Ca multe alte proiecte ale guvernului Ponta, şi acesta a fost pus la sertar, cu speranţa că vom uita de el. Pentru că este evident că ANAF nu este preocupat de recuperarea prejudiciilor, ci de găsirea de scuze şi aruncarea responsabilităţii în curtea DNA, o soluţie pertinentă ar fi organizarea agenţiei de recuperare a prejudiciilor în subordinea instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi, nu a ANAF”.

Ovidiu Raeţchi a mai spus şi că un român din Diaspora i-a transmis un mesaj în care acesta propunea ca întreg ANAF să funcţioneze în subordinea DNA.

Ideea a venit de la un român - unul dintre mulţi alţii - profund nemulţumit de modul în care funcţionează ANAF şi care mi-a transmis un mesaj în acest sens: «Avem nevoie de un ANAF mai bine organizat, un ANAF care să se certe cu corupții, nu cu șefa DNA! De fapt, cred că cel mai bine ar fi ca ANAF-ul să nu mai fie în subordinea Guvernului, ci să fie subordonat DNA. ANAF-ul nu trebuie subordonat politic, căci de-aia nu funcționează. Acum, impotența ANAF pune în umbră toate eforturile DNA!” Chiar dacă DNA îşi face treaba, faptul că banii furaţi nu sunt recuperaţi de către stat generează neîncredere şi un sentiment de frustrare resimţit inclusiv de către românii din Diaspora. Recunoscută pentru celeritatea cu care îşi face treaba, am încredere că DNA îşi poate face până la capăt treaba, dacă are instrumentele necesare. Este păcat ca eforturile procurorilor DNA să fie în zadar doar pentru că ANAF nu este capabil sau nu doreşte să îşi îndeplinească atribuţiile.»”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii