Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă PNL 26,01,2015

ro

26 Jan, 2015 15:14 1267 Marime text
Organizația Năvodari a Tineretului Național Liberal a aniversat sâmbătă, 24 ianuarie a.c., 156 de ani de la înfăptuirea unirii Moldovei cu Țara Românească.
La evenimentul organizat la sediul PNL Năvodari au participat peste 60 de persoane, aceștia vizionând un documentar cu informații despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie, contextul național și internațional al înfăptuirii Unirii, personalitățile politice ale vremii, Conferința de pace de la Paris, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza sau factorii care au dus la realizarea Micii Uniri.
De asemenea, cei prezenți la eveniment au avut prilejul de a urmări sceneta cu titlul „Drumul spre Unirea lui Cuza”, pusă în scenă de un grup de elevi ai Școlii generale „George Enescu” din Năvodari. La finalul acțiunii, elevii au primit diplome de participare și câte un exemplar al cărții „Legende românești”.
Un alt moment al manifestării TNL Năvodari a fost unul interactiv, în care cei prezenți au putut completa un rebus despre Unirea înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza.
Potrivit declarațiilor organizatorilor, evenimentul a fost bine primit de participanți, oamenii au fost încântați de surprizele pregătite și au aplaudat prestația micilor actori, cât și inițiativa TNL Năvodari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii