Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Parlamentul României Sub guvernarea PSD infrastructura oscilează între eşec şi dezamăgire

ro

22 Sep, 2015 14:18 1318 Marime text
Declaraţii pompoase, promisiuni neîmplinite şi propuneri lipsite de sens privind planurile de dezvoltare a infrastructurii din România fac parte din arsenalul de minciuni cu care domnul Ponta şi PSD ne-au obişnuit în cei 3 ani la guvernare.
 
În toți acești ani în care Victor Ponta a fost prim-ministru nu s-a construit niciun kilometru de autostradă, toate inaugurările de până acum fiind proiecte de infrastructură deja începute! Doar o guvernare nefuncţională cum este cea în fruntea căreia se află domnul Ponta se poate lăuda fără ruşine cu inaugurarea de „n” kilometri de autostradă, deşi nu are niciun merit pentru acest lucru! Niciun centimetru de autostradă nu a prins contur datorită Guvernului PSD.
 
Guvernul României neglijează din superficialitate, din lipsă de viziune sau, mai grav, dintr-un dezinteres total faţă de cetăţenii români şi ţară, un domeniu de interes naţional – infrastructura. Faptele lipsesc cu desăvârşire şi odată cu acestea dispar şi avantajele şi şansele României!
 
Victor Ponta a promis că va dezvolta infrastructura de transport pentru toate regiunile istorice la sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, însă nu a fost în stare să construiască un kilometru de autostradă.
 
Victor Ponta a mărit supraacciza pe carburanţi promiţând că banii colectaţi vor fi investiţi în infrastructura de transport, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Din cei 640 de milioane de euro colectaţi din supraacciză se puteau construi, potrivit specialiştilor în domeniu, peste 100 de kilometri de autostradă.
 
Victor Ponta a preferat să cheltuiască milioanele de euro din supraacciză pentru măsuri populiste în loc să investească pe termen lung în infrastructură.
 
Victor Ponta a creat un blocaj fără precedent, cu grave consecinţe asupra economiei naţionale, sabotând zeci de proiecte de infrastructură prin tăierea banilor de investiţii şi tergiversarea contractelor, studiilor de fezabilitate, licitaţiilor şi finanţărilor europene.
 
În opinia PNL, reluarea investiţiilor publice în infrastructură şi accelerarea la maximum a tuturor proiectelor de infrastructură sunt măsuri ce nu suferă amânare şi care trebuie adoptate cu prioritate.
 
PNL consideră că este momentul ca toate aceste derapaje să fie stopate şi odată cu acestea să fie îndreptată situaţia păguboasă în care România se află din cauza incompetenţei domnului Ponta, a PSD şi a acoliţilor care continuă să vulnerabilizeze România pentru interesele lor de moment.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii