Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noua Matematica, vechile deprinderi - 300=480

ro

22 May, 2012 22:18 1236 Marime text

Pe fondul controverselor iscate astăzi, 22.05.2012, în Camera Deputaţilor, pe marginea modificărilor aduse Legii electorale de către USL, mă văd nevoită să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că demersul actualei Puteri se înscrie în sarabanda născocirilor populiste, care, din păcate, sunt un atac la adresa democrației. Prin propunerea lui Victor Ponta și Crin Antonescu se încearcă, în fond, excluderea din Parlamentul României a reprezentanților votanților de dreapta, cetățeni care se dovedesc incomozi unui guvern de plagiatori și incompatibili.

Deşi cetăţenii României s-au exprimat în mod ferm la referendumul din anul 2009, pentru reducerea numărului de parlamentari de la 470 la 300, USL ignoră voința suverană a poporului în beneficiul intereselor meschine de grup. Astfel, deși din Opoziție reprezentanții USL clamau voința populară, iată că îmbătați de gustul Puterii s-au răzgândit. Astăzi, Victor Ponta și Crin Antonescu demonstrează că cetățenii României sunt secundari în fața comenzilor venite de la Voiculescu& CO. „Revoluția bunului simț" s-a transformat încet, dar sigur, în „involuția bunului simț", iar în acest caz desigur 300 poate fi egal cu 480.

Pornind de la aceste considerente, atât eu cât și colegii mei din PDL, ne vedem obligați să contestăm modificarea Legii Electorale și să tragem un semnal de alarmă față de derapajele democratice viitoare . Din dorinţa de a respecta interesele legitime ale românilor, PDL a formulat un amendament la acest proiect de lege prin care a propus reducerea numărului de parlamentari la 300. USL l-a respins, iar proiectul de lege a trecut de Camera decizională în forma aberantă şi

total nedemocratică propusă de USL. Astfel, cei doi lideri demonstrează, încă o dată, că tentația partidului unic nu l-a urmărit doar pe Ion Iliescu ci și pe fidelii lui discipoli care astazi ne propun un "comunism cu fata umana". Pana la urma șapca lui Mao Zedong, purtată cu mândrie de Victor Ponta în fața tinerilor social-democrați, s-a dovedit o anticipare a programului politic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii