Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aprecieri ale presedintelui Senatului Călin Popescu -Tăriceanu cu privire la cazul primarului general, Sorin Oprescu

ro

07 Sep, 2015 14:19 1083 Marime text
Referitor la cazul primarului general, Sorin Oprescu, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu face următoarele aprecieri:

”Aș putea să mă transform în detectiv amator și să găsesc tot felul nepotriviri în derularea acțiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Oprescu: flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de 2 ani dosare penale pe numele lui Oprescu, pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită 1 milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală. Din nou, de ce a așteptat DNA atâta vreme? Cum de fostul președinte și camarila sa nu prea sunt deranjați de DNA și își fac planuri să revină la putere? Dar nu acesta e rolul meu și, după cum se știe, m-am pronunţat în nenumărate rânduri împotriva telejustiției, împotriva presiunilor mediatice care anulează practic prezumția de nevinovăție. Ce să mai facă un judecător, când suspectul e deja condamnat de presă și mai ales de opinia publică profesionist manipulată spre o anumită concluzie ?
Ca președinte al Senatului, ca președinte de partid și ca senator am încercat să pun pe lista priorităților clasei politice rezolvarea unor probleme grave din Justiție. Sunt probleme semnalate de politicieni, dar mai ales de magistrați și avocați în cadrul unor întâlniri organizate de Biroul Permanent al Senatului în lunile mai și iunie. Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile și abuzurile unor magistrați și interferența neavenită în actul de Justiție a unor instituții din afara autorității judecătorești. Cazul Rarinca și nenumăratele procese pierdute de statul român la CEDO stau mărturie în acest sens. Sprijinul din partea altor partide pentru acest demers a fost firav. Unii sunt complici și alții sunt timorați. Politicienii care se bucură atunci când un adversar politic, chiar nevinovat, ajunge prin dosarele DNA ar trebui să se gândească că abuzurile unor magistrați s-ar putea repeta și în cazul aliaților politici. În aceste condiții, invit toate partidele parlamentare să ne așezăm la masa negocierilor ca să adoptăm un program legislativ de urgență pentru soluționarea gravelor probleme din Justiție. Doresc să fie limpede: lupta anticorupție trebuie continuată, dar nu e admisibil ca stabilitatea în funcții înalte și reputația politicienilor să atârne de declarațiile vreunui denunțător aflat, eventual, în penitenciar și care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă. Am în ultima vreme sentimentul că sistemul democratic parlamentar, care ar trebui să conducă țara, a fost practic înlocuit de unele instituții de forță ale statului, ceea ce este inadmisibil. De aceea repet: partidele au obligația să soluționeze urgent problemele Justiției pentru refacerea echilibrului dintre puterile statului, pentru controlul reciproc al acestora și pentru stabilitatea democratică a țării.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii