Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juncker îşi prezintă programul

ro

16 Jul, 2014 13:03 1220 Marime text
"Sunteţi primul Parlament care alege Preşedintele Comisiei", a spus marţi candidatul Jean-Claude Juncker în dezbaterea finală cu liderii grupurilor politice, înaintea votului Parlamentului asupra alegerii sale. Deputaţii au aplaudat multe dintre obiectivele şi asigurările lui Juncker.

Jean-Claude Juncker a prezentat agenda sa de reforme, obiectivul său pentru o economie de piaţă socială, inclusiv un pachet de investiţii de 300 miliarde euro pentru susţinerea creşterii economice, combaterea şomajului şi încurajarea competitivităţii, viziunea sa de a democratiza şi mai mult Troica Comisia Europeană - BCE - FMI, limitele flexibilităţii în Pactul pentru stabilitate şi creştere economică, precum şi ideile sale privind uniunea europeană a energiei.

În privinţa relaţiilor Comisiei cu Parlamentul şi Consiliul şi a recâştigării încrederii cetăţenilor, el a spus: "să vedem ce putem realiza în practică şi să nu îi plictisim pe cetăţenii noştri cu dezbaterile noastre interinstituţionale. Să rezistăm tentaţiei de a critica Bruxelles-ul pentru tot ceea nu merge bine. Dacă spuneţi "da" la Bruxelles, nu spuneţi "nu" în altă parte. Trebuie să fim o echipă, conform metodei comunitare de luare a deciziilor". "Nu trebuie să europenizăm orice problemă, oricât de mică din UE, ci să ne concentrăm pe chestiunile mari", a adăugat el.

Pentru grupul PPE, Manfred Weber (DE) a spus: "Astăzi este o zi bună pentru Europa, pentru că UE a devenit mai democratică. Votanţii au participat, pentru prima dată, la decizia privind cea mai înaltă poziţie din Comisia Europeană şi asupra orientării sale politice (...)"Jean-Claude Juncker este omul potrivit la timpul potrivit, un om care susţine consensul", a adăugat el. Weber a subliniat patru priorităţi ale grupului său pentru următorul mandat al Comisiei: creştere economică, stabilitate monetară, mai mult respect pentru parlamentele naţionale şi o Uniune care să privească dincolo de graniţele sale.

Pentru grupul S&D, Gianni Pittella (IT) a spus: "Lecţiile crizei: toate regulile trebuie să fie aplicate, dar în serviciul cetăţenilor. O altă lecţie: avem nevoie de mai multă democraţie (...). Vă sprijinim, domnule Juncker, pentru că noi credem că aţi învăţat aceste lecţii, mai ales pe aceea a nevoii de democraţie". Dar "votul nostru pentru nu este un cec în alb, vom fi intransigenţi", a adăugat el. Pittella a mai spus: "E nevoie de un echilibru corect între stabilitatea financiară şi nevoia de investiţii: avem nevoie de mai multe investiţii pentru creştere economică şi locuri de muncă, o Europă mai socială şi mai multă solidaritate, mai ales privind problemele imigraţiei".

Pentru grupul ECR, Syed Kamall (UK) a spus: "alegerile care urmau să încheie toate acordurile de culise au devenit alegerile care au perfectat acordurile de culise", explicând că grupul său nu îl va sprijini pe Juncker din cauza procedurii de alegere, dar şi pentru că "nu credem că sunteţi omul potrivit să conduceţi Europa în următorii ani".

"Europa are nevoie de o conducere care să privească spre viitor, nu spre trecut", a argumentat Kamall, adăugând că liderii Europei trebuie să construiască o piaţă unică potrivită pentru o eră nouă, să construiască mai multe surse de energie interconectate şi să negocieze acorduri comerciale mai deschise şi mai transparente în anii următori.

Pentru grupul ALDE, Guy Verhofstadt (BE) a spus că votul pentru Juncker a fost un vot pentru austeritate şi creştere economică. "Sper să le facem pe ambele: fără disciplină fiscală nu există creştere, dar trebuie să mergem mai departe de disciplina fiscală şi să încurajăm creşterea economică printr-un pachet dedicat creşterii", a spus Verhofstadt, subliniind că "drepturile fundamentale sunt fundamentale. Nu le putem discuta, indiferent de tradiţiile statelor membre". Criticând deputaţii care plănuiesc să se abţină sau să voteze împotriva lui Juncker, el a spus că "se aşează alături de anti-europeni şi îşi trădează votanţii, preferând acordurile de culise".

Pentru grupul GUE/NGL, Gabriela Zimmer (DE) a spus: "nu împărtăşesc această euforie comună. Acesta este doar un prim pas, dar nu o victorie a democraţiei. Democraţia a eşuat. Sunt 3,5 ori mai mulţi oameni care nu au votat pentru conservatori decât cei care au votat pentru ei. Aceştia fie au votat pentru altceva, fie nu au votat deloc. Noi toţi am pierdut aceste alegeri. Grupul meu nu vă va sprijini, dar vom monitoriza zilnic ceea ce faceţi, în anii care vin" (...) "Aşteptăm nişte răspunsuri clare de la dumneavoastră. Cum intenţionaţi să reformaţi activitatea Troicăi? Ce veţi face cu problema datoriilor? Ce idee precisă aveţi privind salariul minim - vreţi un salariu cu care chiar să se poată trăi?"

Pentru grupul Verzilor/AFE, Philippe Lamberts (BE) a spus: "Dacă 25% din europeni sunt la marginea sărăciei şi excluderii sociale, dacă 10% dintre noi deţinem 60% din bogăţia colectivă a Europei, dacă schimbările climatice pot duce la o încălzire globală de 6 grade, şi dacă 30% din toate resursele neregenerabile au fost utilizate pe deplin în ultimii 30 de ani, chiar supravieţuirea societăţilor noastre este în pericol. Veţi fi persoana capabilă să faceţi reformele necesare pentru combaterea acestor provocări?" (...) Sincer aş vrea să vă cred, iar un număr de membri din grupul nostru vor să vă sprijine, pentru că noi credem că procesul care va adus aici azi este cu siguranţă un pas modest către o Europă mai democratică. Însă alţi membri din grupul nostru nu au încredere în dumneavoastră că sunteţi omul reformelor necesare, de aceea suntem divizaţi".

Pentru EFDD, Nigel Farage (UK) a spus că grupul său nu îl va sprijini pe Juncker: "Nimeni în Marea Britanie nu a ştiut că alegerile au de-a face cu nominalizarea Preşedintelui Comisiei Europene. Iar acum ni se cere să votăm, însă este doar un candidat. Este ca în epoca sovietică". Criticând votul secret, Farage a spus: "politicienii nu ar trebui să voteze secret, ci ar trebui traşi la răspundere de votanţii lor". El a recunoscut că Juncker "a schimbat atmosfera de ansamblu când a afirmat că este împotriva Statelor Unite ale Europei. Dar nu cred un cuvânt din asta", a conchis Farage.

Pentru membrii neafiliaţi, Marine Le Pen (FR) a spus: "Pe 25 mai cetăţenii Europei s-au trezit şi au scuturat întregul continent din lentoare. Proiectul european a devenit un proiect nebunesc, fatal, iar oamenii se îndepărtează de UE (...) Socialiştii şi PPE au întors spatele mesajului venit din urna de vot, iar acum îşi împart posturile (...) Dar să nu credeţi că oamenii l-au ales pe Juncker în defavoarea lui Schulz: ambii sunt necunoscuţi şi nu reprezintă nimic", a spus ea. "Patrioţii din Franţa au respins legitimitatea Comisiei Europene (...) Vom lupta cu utopia federalistă şi cu obsesia dumneavoastră de a ucide statul naţiune", a adăugat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii