Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimitere evaziune fiscală peste 11 milioane euro

ro

17 May, 2012 22:29 822 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei HERRAIZ MEDINA JULIANA, cetăţean spaniol, administrator şi asociat al S.C. APOCS CONSULTING SERVICE S.R.L. Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2008 şi 2009, inculpata Herraiz Medina Juliana, administrator şi asociat al S.C. APOCS CONSULTING SERVICE S.R.L., a omis să înregistreze în contabilitatea societăţii sale activităţi comerciale intracomunitare constând în achiziţia de produse din domeniul tehnologei informaţiei de la societăţi comerciale din Germania şi Olanda, pe care le-a revândut unei alte firme din Spania şi a încasat prin conturi diferite sume de bani fără a plăti impozitele şi taxele aferente către statul român. În această modalitate, inculpata a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 46.912.603 lei (echivalentul a 11.169.667 euro la cursul de 4,2 lei/euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 120.394.536 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aflate în conturile părţii responsabile civilmente S.C. APOCS CONSULTING SERVICE S.R.L.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii