Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru judeţe au fost loc de întâlnire pentru voluntari

ro

06 Apr, 2016 13:58 1678 Marime text
București, 06 Aprilie 2016 – Inițiativa „Plantăm fapte bune în România” a reunit voluntari dornici să se implice activ în cadrul acţiunilor de împădurire din 4 judeţe care au plantat în lunile de primăvară: Timiş, Vâlcea, Iaşi şi Giurgiu.

În judeţul Timiş, cei 10.000 de puieţi rămaşi din toamna anului trecut au fost plantaţi cu ajutorul a 600 de voluntari. Viitoarea perdea forestieră va avea rol de protecţie a unei părţi din  localităţile SînMihaiu Român şi SînMihaiu German.

La Feteni, în judeţul Vâlcea, 150 de voluntari au plantat 2.200 de puieţi de gorun şi frasin pe o suprafaţă de 0.4 hectare, rolul pădurii fiind acela a rezolva alunecările de teren din zonă.  În toamna anului trecut, alţi 9.500 de puieţi au fost plantaţi aici. 

Ieşenii au plantat primăvara aceasta, într-o locaţie nouă. Pe 2 aprilie, la Leţcani, 8.000 de puieţi au fost plantaţi pe o suprafată de 2 hectare.
”Am început acțiunile de plantare în localitatea Lețcani și ne propunem ca în următorii ani să plantăm aici o suprafață de aproximativ 20 de hectare. Avem planuri mari, dar ne bucurăm de susținerea cetățenilor şi a administrației locale. Deși vremea nu a fost prietenoasă cu noi sâmbătă, nu am renunțat și am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus. Am plantat împreună cu 350 de voluntari o suprafață de 2 ha”, declară Livia Bibire, coordonator judeţean Iaşi.

În acelaşi weekend, la Malu, localitate din judeţul Giurgiu, 1.000 de puieţi de salcie şi plop au fost plantaţi de către angajaţi ai companiilor Mega Image, HP, HPE, Wipro şi Unicredit Bank, sponsorii proiectului, au revenit la Giurgiu pentru completarea plantaţiei începute pe 14 noiembrie 2015.

Vă reamintim că „Plantăm fapte bune în România” și Publicis Groupe România au lansat  în primăvara acestui an campania Green Endorsement. Voluntarii participanți la acțiunile de împădurire naționale organizate de „Plantăm fapte bune în România” vor primi certificatul Green Endorsement recunoscut de cele mai mari companii din țară.
 
Green Endorsement este un certificat care atestă că implicarea în organizarea inițiativei de împădurire națională, sub formă de organizator sau plantator, dovedește calități importante pe care orice companie și le-ar dori de la angajații săi. Deja peste 30 de companii multinaționale și alți jucători importanți din economia românească acordă formal atenție voluntariatului în analiza profilului candidatului.
„Plantăm fapte bune în România” va continua cu o acțiunile cu îngrijirea plantațiilor (atât cele de anul acesta cât și cele din anii anteriori), iar în toamnă o acțiune masivă de împădurire în aceeași zi în mai multe județe. Voluntarii organizatori se pot înscrie pe link-ul acesta, iar voluntarii plantatori aici. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii