Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista proiectelor finanțate la sfârșitul comunicatului Filiala Constanța World Vision România printre câștigătorii Programului MOL pentru sănătatea copiilor - 2013

ro

02 Dec, 2013 13:54 1655 Marime text
Filiala Constanța World Vision România printre câștigătorii Programului MOL pentru sănătatea copiilor - 2013
Lista proiectelor finanțate la sfârșitul comunicatului.


Corporate Communications

Aproape 700 de tineri cu nevoi speciale vor fi susţinuţi prin a cincea ediţie a Programului  MOL pentru sănătatea copiilor

Ø  MOL România anunţă rezultatele concursului de proiecte MOL pentru sănătatea copiilor şi  acordă 300.000 lei pentru a sprijini tineri care au nevoie de terapii alternative

Ø  În ediţiile precedente, MOL România a susţinut cu aproape 1,2 milioane de lei proiecte care au ajutat 6.600 de copii

Ø  Este primul an în care organizația care îşi va implementa proiectul cu cele mai bune rezultate dintre cele 18 câștigătoare va primi Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor

2 decembrie 2013, TIMIȘOARA – MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat astăzi, la Timișoara, organizațiile non-profit care vor beneficia de o finanțare totală în valoare de 300.000 de lei.  Astfel vor fi susținute cauzele a peste 692 de copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, în cadrul celei de-a cincea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.

„Este al cincilea an consecutiv în care MOL România susţine Programul MOL pentru sănătatea copiilor, pentru că nevoia de astfel de proiecte nu este una punctuală, ci permanentă. Profesioniştii din domeniu ne susţin în acest demers atât prin nivelul cunoştinţelor profesionale ale proiectelor depuse, cât şi prin rezultatele obţinute prin acestea. MOL România a inițiat acest program, care este derulat în beneficiul copiilor cu nevoi speciale, prin care sprijinim soluţionarea unor probleme cronice manifestate în comunitatea noastră, cu ajutorul specialiștilor și implicând familiile celor afectați”, a declarat Kinga Daradics, CEO al MOL România.

Numărul dosarelor de candidatură depuse a atins un nou record, fiind înregistrate 150 de înscrieri din partea organizațiilor non-profit și asociațiilor care intenționează să deruleze proiecte de terapie alternativă pentru copii și tineri în perioada 15 decembrie 2013 – 31 august 2014.

Juriul a selectat 18 asociații, care vor primi finanțări în valoare totală de 300.000 lei. La evenimentul organizat cu ocazia anunțării rezultatelor a participat dr. Violeta Stan, medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, președintele juriului.

“Programul e conceput să ofere nu doar resurse financiare comunităților interesate de bunăstarea copiilor lor, ci se investește în creșterea capacității acestora de a se forma în metode și tehnici de intervenție asistați de specialiști”, a declarat dr. Violeta Stan.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Cluj, Constanța, Galați, Harghita, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Timiș. Printre domeniile în care vor fi derulate proiecte se numără terapia prin artă, meloterapie, ludoterapie, stimulare senzorială, drama terapie, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, hipoterapia, atelier de jurnalism și foto-jurnalism, recreerea terapeutică, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

Participanții la evenimentul de anunțare a rezultatelor au asistat la prezentarea unui episod din activitatea voluntarilor Asociației Little People România, care au fost implicați în desfășurarea proiectului „În lumea poveștilor cu Leul Curajos” în secțiile mari de oncopediatrie din țară. Pe lângă cei 370 de beneficiari direcți afectați de cancer, proiectul a urmărit instruirea a 35 de studenți voluntari și întâlnirea cu peste 170 de copii sănătoși din școli și grădinițe, parteneri nemijlociți în lupta cu boala a tinerilor afectați. Poveștile terapeutice îi ajută pe copii să înțeleagă boala, necesitatea spitalizării și a tratamentului, respectiv de a găsi căile de comunicare între copii bolnavi și sănătoși.

“Se observă extinderea activităților de reintegrare psiho-socială a copiilor cu dizabilități prin includerea copiilor sănătoși în derularea proiectelor. Astfel Asociația Hóvirág din Gheorgheni organizează activități de reabilitare prin dans cu participarea copiilor sănătoși. Leul Curajos al Asociației Little People s-a deplasat la școli și grădinițe cu scopul de a pregăti copii sănătoși să fie primitori și suportivi fața de colegii lor care trec prin probleme de boală. În atelierul de art-terapie de la Școala Specială Pașcani lucrează elevi și de la celelalte școli din oraș. Ședințele de hipoterapie la Asociația Hip-Tep din Aiud desfășurate sub sloganul ”Pe cai toți suntem egali!”, dau posibilitate lărgirii căilor de reintegrare a copiilor cu deficiențe”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Despre Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit care desfăşoară activităţi legate de scopul proiectului, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase.

Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de auto-exprimare creativă, individuală şi de grup.

În cele patru ediții precedentele MOL România a sponsorizat 72 proiecte cu aproape 1,2 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 6.600 de copii și tineri.

Concursul de proiecte pentru cea de-a cincea ediție a fost lansat în 9 octombrie, iar termenul de trimitere a dosarelor de proiecte a fost 9 noiembrie 2013. Fiecare organizație a putut să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanţare, iar fondurile totale disponibile au fost de 300.000 lei.

Juriul ediției 2013 a fost format din: Violeta Stan, medic primar, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, Roxana Morun, realizator TVR Timișoara, Sorin Predescu, psiholog, lector universitar, directorul Centrului de Asistență și Integrare Psihopedagogică de la Universitatea de Vest Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Harghita.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 28.000 de angajaţi în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experiență în producția de hidrocarburi. În prezent desfășoară activități de explorare în 12 țări și de producție în 7 țări. Segmentul Downstream al Grupului controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 143 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agenția Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către Guvern.

Despre Fundaţia pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.

Nr. inr.  Nume organizatie solicitanta     Titlu scurt program  Localitate  Judet
S115  Fundaţia World Vision România     Vreau să-ţi spun povestea mea  Constanța  Constanța
S145  Asociaţia Pentru Promovarea Dezvoltării Personale, APDP     Dă culoare vieţii tale  Bacău  Bacău
S19  Asociaţia Little People     În lumea muzicii cu Leul Curajos  Cluj  Cluj
S141  Fundaţia Internaţională Pentru Copil şi Familie Dr. Alexandra Zugravescu     SMILE - cameră de joc pentru copii internaţi pe termen lung la Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu  Bucureşti  Bucureşti
S29  Asociaţia Authelp  Authelp Egyesület  Muzica colorează lumea copiilor cu autism / A zene színessé teszi az autista gyermekek életét  Miercurea Ciuc  Harghita
S7  Asociatia Hip-Tep  Hip-Tep Egyesület  Visul micului călăreţ / A kis lovas álma  Aiud  Alba
S9  Asociaţia Prin Viaţă Împreună     Terapie prin stimulare senzorială pentru copiii cu dizabilităţi instituţionalizaţi din Călăraşi  Călăraşi  Călăraşi
S92  Asociaţia Audiosofia     Jocul rupe masca tăcerii  Bucureşti  Bucureşti
S111  Asociaţia K'arte     AvenTURA jurnalistică  Târgu Mureş  Mureş
S93  Fundaţia Haven - Speranţă Tuturor cu Centrul de zi Silvia     Caruselul Simţurilor  Piatra Neamţ  Neamţ
S14  Fundaţia Hospice Emanuel din Oradea     Program de Ludoterapie "Jocul de-a doctorul nu-i o joacă". Program de joc terapeutic pentru copii cu boli grave, fraţii lor şi copii ai pacienţilor adulţi bolnavi de cancer avansat.  Oradea  Bihor
S89  Asociaţia Prader Willi din România     ARTrare  Zalău  Sălaj
S5  Asociaţia Horsemotion     HorsEmotion - Sunt special şi merit un terapeut special!  Timişoara  Timiş
S53  Fundaţia Inimă de Copil     Cânt, dansez şi mă simt bine!   Galați  Galați
S134  Asociaţia Spitalului de Psihiatrie Dr. Gh. Preda Sibiu     În lumea basmelor terapeutice  Sibiu  Sibiu
S114  Asociaţia Down Oradea România     Câinele şi copilul - o prietenie fără frontiere  Oradea  Bihor
S112  Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici Mureş - ASCOTID     Aventura culorilor - utilizarea terapiei prin pictură la copiii cu diabet insulinodependent  Târgu Mureş  Mureş
S2  Asociaţia Vedem Împreună     Astăzi cititor, mâine scriitor  Sibiu  Sibiu

--
Fundația Pentru Comunitate

www.pentrucomunitate.ro
https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii