Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cultura şi mediul, premiză pentru promovarea unui turism sustenabil

ro

17 Apr, 2013 19:55 1051 Marime text
În perioada 8-15 aprilie 2013, ONG Mare Nostrum a organizat atelierul "Cultură şi mediu – noi direcţii pentru turismul sustenabil", care a reunit participanți din 8 ţări europene: Bulgaria, Franţa, Italia, Letonia, Malta, România, Spania, Turcia.

Printre obiectivele atelierului, s-au numărat conştientizarea participanţilor în ce priveşte valorile turismului sustenabil, la nivel local, regional şi European, înţelegerea importanţei culturii şi naturii în turism, precum şi valorificarea acestora şi integrarea lor în destinaţii turistice creative şi atractive. De asemenea, atelierul şi-a propus să realizeze un cadru de formare şi schimb de bune practici între participanţi şi organizatori, astfel încât fiecare să poată relua în ţara sa de provenienţă elementele învăţate.

Activităţile practice au contribuit la o mai bună înţelegere a specificului ţării noastre, dar şi a zonei Dobrogea, în domeniul turismului şi protecţiei mediului, precum şi a importanţei culturii, ca element turistic. Astfel, cursanţii au avut ocazia de a descoperi un traseu interpretativ cultural, în zona Mănăstirii "Sf. Ioan Casian", au aflat istoria Navei Şcoală "Mircea", într-o vizită in situ, au învăţat dansuri tradiţionale, "predate" de elevii Liceului Teoretic "Ovidius", şi au avut o demonstraţie de eco-turism în Delta Dunării. Alte vizite au inclus: centrul vechi al Constanţei, Moscheea Mare "Carol I", Biserica Ortodoxă "Sf. Petru şi Pavel", faleza Cazino-ului, Cetatea Histria, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării. Fiecare vizită a fost însoțită de organizarea unor întâlniri cu reprezentanții comunității locale, tour-operatori, responsabili din domeniul protecției mediului și din sectorul de afaceri.

Atelierul s-a încheiat cu o plantare de arbuşti, în Campusul Universităţii "Ovidius", ca dorinţă de a compensa emisiile de CO2 produse, în special, de transportul participanţilor, dar şi de organizarea generală a atelierului. Această iniţiativă a fost un exemplu de responsabilitate socială pentru cursanţi, pe care ei să îl implementeze în propriile comunităţi.

"Ne-au bucurat foarte mult aprecierile exprimate de participanţi; reprezintă o recunoaştere a eforturilor echipei Mare Nostrum, depuse pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea atelierului. A fost o satisfacţie pentru noi să vedem că toţi participanţii au contribuit într-o manieră semnificativă la atingerea obiectivelor atelierului şi că interacţiunea cu reprezentanţii comunităţilor locale a facilitat recunoaşterea iniţiativelor locale în domeniul turismului sustenabil", a declarat coordonatorul atelierului, dr. Carmen Bucovală.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii – ateliere Grundtvig şi are un buget 13.790 EURO.



***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.***
INFORMAŢII DE BACKGROUND:

Detalii referitoare la fiecare zi a atelierului pot fi consultate pe blog-ul nostru, în articolele realizate de internii organizaţiei:

Ziua 1 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/10/primele-impresii-dupa-prima-zi-a-atelierului-grundtvig/
Ziua 2 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/11/activitati-dedicate-naturii-si-culturii-populare-romanesti-in-cadrul-atelierului-grundtvig/
Ziua 3 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/11/intre-istoria-marinei-romane-si-jocurile-marii-negre-in-cadrul-atelierului-grundtvig/
Ziua 4 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/13/explorarea-naturii-si-a-istoriei-dobrogei-in-timpul-atelierului-grundtvig/
Ziua 5 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/13/demonstratie-de-eco-turism-pe-canalele-deltei-dunarii-in-cadrul-atelierului-grundtvig/
Ziua 6 - http://ongmarenostrum.wordpress.com/2013/04/15/finalul-unui-eco-atelier-grundtvig/

Fotografii din fiecare zi a atelierului pot fi descărcate de la link-ul: http://we.tl/oDkro4yqoS

Durata efectivă a atelierului a fost de 8 zile (8-15 aprilie), iar proiectul a început la 1 septembrie 2012, urmând să se încheie la 31 august 2013, restul perioadei acoperind timpul de organizare şi de evaluare/ rapoartare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii