Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luna Ramazan Comunitatea musulmană din România începe

ro

17 Jun, 2015 15:43 2049 Marime text
    Potrivit  Islamului, Luna Ramazan comemorează în fiecare an începutul revelării Coranului Cel Sfânt, Cartea Sfântă a Islamului, de către Allah către Profetul Muhammed (Pbuh), acest eveniment fiind consemnat a fi avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir a Lunii Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur de lângă oraşul Mecca, în anul 610 revelaţie ce a durat 23 de ani, 12 ani în Mecca şi 11 ani în Medina, până în anul 632.
    Învăţăturile islamice impun ca timp de 29 de zile anul acesta, credincioşii musulmani să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, cele patru săptămâni fiind petrecute în post şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală.
    Potrivit tradiţiei şi preceptelor religioase, postul negru şi efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferinţă în cadrul unei geamii, sunt urmate în perioada nocturnă de cel puţin două cine colective - 'Iftar', pe care musulmanii înstăriţi le împart cu prietenii, persoanele defavorizate material, rudele, cunoscuţii sau pelerinii. În aceaşi perioadă, masa  rituală de dinaintea zorilor - 'Sahur', este luată în familie.
    Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei Luni Sfinte, slujbele din moschee, ‘mukabele’, încep dimineaţa cu citirea Coranului Cel Sfânt, urmate de predici speciale ale imamilor, la care participă femeile. Seara se săvârşesc alte slujbele, ‘teraavih’, cu participarea bărbaţilor cât și a femeilor din comunitate. Ramazanul înseamnă,  abstinența de la mâncare, băutură, fumat și relații sexuale, în intervalul menționat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează și bolnavii pot amâna postul, urmând a-l ține ulterior. În această lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință.
    Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed (Pbuh) Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile Paradisului sunt deschise, cele ale iadului se închid iar diavolii sunt încătușați.
     Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi–Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 13/14 iulie. În această noapte se consideră că Allah Atotputenicul i-a revelat Cartea Sfântă, Coranul – Profetului Muhammed(Pbuh). Tradiţia spune, de asemenea, că tot în această noapte rugăciunile sunt îndeplinite.
    Referindu-se la acest eveniment, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, ne relatează că Postul Ramazanului, considerat că fiind cel de-al treilea  stâlp al Islamului, trebuie să debuteze în România, cu tradiţionala urare

RAMAZAN FERICIT !
RAMAZAN AYINIZ QAYIRLI BOLSIN!
RAMAZAN  AYI  HAYIRLI  VE MÜBAREK OLSUN!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii