Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

22 Martie 2013 - Ziua Mondială a Apei

ro

21 Mar, 2013 12:19 4574 Marime text
În fiecare an, pe 22 martie, ţările îşi reunesc eforturile pentru a aminti oamenilor din lumea întreagă importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia. În 1992, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), care a avut loc la Rio, în Brazilia, a recomandat desemnarea unei zile internaţionale pentru a celebra apa. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie 1993 ca fiind prima Zi Mondială a Apei, iar de atunci aceasta a fost sărbătorită anual. În decembrie 2010, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 2013 ca An Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Cooperare în domeniul Apei (Rezoluţia A/RES/65/154), cu tema „ Apa şi cooperarea internaţională ”, iar Ziua Mondială a Apei 2013 ar trebui dedicată aceleeaşi teme, sub sloganul „Apă, apă peste tot, doar dacă o împărţim” .

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a pregătit un program de acţiuni, dedicate Zilei Mondiale a Apei, ce se vor derula în colaborare cu unităţile de învăţământ din perimetrul RBDD. Astfel, în data de 21 martie vor avea loc două acţiuni, una la Şcoala gimnazială din localitatea Crişan şi o altă acţiune la Şcoala gimnazială din localitatea Caraorman,
cu participarea elevilor şi cadrelor didactice. Activităţile sunt organizate în parteneriat cu Primăria municipiului Tulcea prin Centrul de Informare şi Educaţie în Managementul Deşeurilor Tulcea.
O altă acţiune se va desfăşura, în data de 23 martie la Centrul de informare şi documentare al ARBDD din Sulina, sub coordonarea responsabilului centrului, cu participarea elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul teoretic „Jean Bart” Sulina. Activităţile sunt organizate cu sprijinul Cercului de Voluntariat Sulina, Cercului de cercetaşi – marinari Sulina, Cercului de ecologie al Palatului

Programul de activităţi va marca însemnătatea evenimentului de mediu, va cuprinde jocuri tematice interactive, vizionări de filme şi expoziţii cu desene/postere pregătite de elevi. Apa este vitală pentru viaţă, un adevărat pivot al dezvoltării umane şi element necesar pentru păstrarea sănătăţii mediului înconjurător. Dar apa poate fi folosită ca instrument al păcii şi dezvoltării, întrucât fiecare acţiune care implică gestionarea apei necesită o cooperare efectivă între mai mulţi actori fie la nivel local, fie la scară internaţională. O apă curată ne oferă şansa la o viaţă mai sănătoasă, dar calitatea apei reflectă şi comportamentul
unei naţiuni faţă de apă şi a fiecăruia dintre noi, în direcţia protejării şi conservării calităţii ei.

Fără apă, nu există viaţă!
Fără apă curată, nu putem trăi o viaţă sănătoasă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii