Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cursuri pentru profesioniştii din primării care lucrează în proiecte de eficienţă energetică a clădirilor

ro

19 Oct, 2012 00:53 1368 Marime text

Profesioniştii (arhitecţi, ingineri, auditori energetici, responsabili energetici etc.) care lucrează în sectoare conexe clădirilor din cadrul primăriilor pot urma cursuri postuniversitare la sfârşitul cărora vor deveni formatori în domeniul eficienţei energetice, obţinând două certificate:

1. Certificat de absolvire a cursului privind eficienţa energetică şi utilizarea materialelor sustenabile disponibile local, în sectorul clădirilor;

2. Certificat de formator care oferă competenţe la standarde recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Cursurile vor avea o componentă importantă de instruire în accesarea fondurilor europene şi sunt organizate în cadrul proiectului Îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodăriile şi comunităţile cu venituri reduse din România, finanţat de Fondul Global de Mediu şi implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, având ca parteneri Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

Numărul cursanţilor este limitat, iar aceştia trebuie să devină la rândul lor instructori pentru un număr de profesionişti. Având în vedere faptul că ne propunem să pregătim formatori în domeniu, ambele cursuri sunt obligatorii. Pot participa doar la primul curs cei care au obţinut deja un certificat de formator.

Cursul de specializare şi examenul de certificare vor avea loc în Bucureşti, la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Acesta se organizează în doua serii, după cum urmează:

-16-17 noiembrie 2012

-30 noiembrie - 1 decembrie 2012

Cursul de formator şi examenul de certificare au următorul grafic de desfăşurare:

-9-11 noiembrie 2012 - în Bucureşti şi Iaşi

-23-25 noiembrie 2012 - în Craiova şi Cluj-Napoca.

Precizăm faptul ca beneficiarii acestor cursuri au obligaţia de a organiza minim o instruire în cadrul primăriei pentru profesionişti din alte primării sau din sectorul privat.

Înscrierile se fac până la 1 noiembrie 2012, la adresa de email gina.petrescu@mdrt.ro. Informaţii suplimentare pt fi solicitate şi la numărul de telefon: 0372 114 561/562.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii