Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Mircea Duşa, la aniversarea Centrului de Excelenţă NATO în domeniul HUMINT

ro

29 Jul, 2015 14:31 930 Marime text
           "Suntem foarte mândri că acest Centru de excelenţă a devenit unul dintre principalii furnizori de expertiză în domeniul informaţiilor din surse umane (HUMINT) în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, peste 600 de specialişti ai NATO fiind pregătiţi aici de la înfiinţarea instituţiei", a afirmat ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, prezent miercuri, 29 iulie, la ceremonia prilejuită de împlinirea a cinci  ani de la înfiinţarea Centrului de excelenţă NATO de la Oradea.
            "Activitatea personalului Centrului şi expertiza militarilor români, dobândită în teatrele de operaţii, au adus României aprecieri din partea Alianţei pentru informaţiile militare puse la dispoziţia comandanţilor NATO în aproape toate misiunile importante, incluzând Zona Balcanilor, Afganistan, Irak şi, mai recent, Africa", a subliniat ministrul Duşa, adresând mulţumiri şi celor opt naţiuni partenere ale acestui proiect.
            De asemenea, ministrul Duşa a mulţumit domnului Sorin Ducaru pentru activitatea pe care acesta o desfăşoară în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi personalului Centrului, care a fost "prima instituţie a NATO înfiinţată în România".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii