Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire a secretarului de stat Mircea Duşa cu adjunctul Secretarului General al NATO, Patrick Turner

ro

28 Mar, 2017 17:45 2312 Marime text
Secretarul de stat pentru politică de apărare şi planificare, Mircea Duşa,  s-a întâlnit marţi, 28 martie, la sediul MApN, cu adjunctul Secretarului General al NATO pentru operaţii, Patrick Turner.

Discuţiile au vizat teme precum evoluţia mediului de securitate la nivel internaţional, dar şi priorităţile de pe agenda Alianţei. 
Mircea Duşa a subliniat faptul că alocarea în anul 2017 a două procente din produsul intern brut pentru apărare asigură predictibilitate pentru politica de modernizare a forţelor armate, dar şi respectarea angajamentelor României în cadrul NATO. Astfel, țara noastră rămâne ferm angajată în implementarea deciziilor Summit-ului de la Varşovia, precum şi a celor adoptate de miniştrii aliaţi ai apărării la reuniunea din luna februarie.

Oficialul român a accentuat importanţa unei abordări unitare a măsurilor de consolidare a întregului flanc estic şi angajamentul României de participare la Grupul de luptă din Polonia sub comanda SUA. Secretarul de stat a mai adus în discuţie şi progresele  făcute în constituirea Brigăzii Multinaţionale de la Craiova.

Patrick Turner a caracterizat România ca fiind un aliat important și determinat în implementarea angajamentelor de securitate asumate, atât pe plan național, cât și în context aliat, lucru demonstrat prin alocarea celor două procente din produsul intern brut.
În context, oficialul NATO a evidenţiat faptul că, prin rolul și măsurile asumate în domeniul securității regionale, România poate fi considerată un pilon de stabilitate la Marea Neagră.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii