Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Convocarea anuală a ataşaţilor români ai apărării

ro

29 Jun, 2015 16:18 1257 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat luni, 29 iunie, la deschiderea lucrărilor convocării anuale a ataşaţilor români ai apărării, care se desfăşoară la sediul Ministerului Apărării Naţionale, în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Pe timpul convocării, desfăşurată anul acesta sub deviza “Ataşatura apărării – Adaptare şi eficienţă”, au fost abordate teme referitoare la evoluţiile mediului de securitate din proximitatea României, precum şi la importanţa redimensionării şi modernizării rolului şi misiunilor ataşaturii apărării.
Ministrul apărării naţionale a subliniat rolul important al ataşaţilor militari în consolidarea relaţiilor militare bilaterale ale României cu statele aliate şi partenere, în actualul context de securitate, cu provocări la adresa securităţii regionale pe flancurile estic şi sudic al Alianţei, generate de criza din Ucraina şi de arcul de instabilitate din regiunea Orientului Mijlociu şi nordul Africii.

Ministrul Duşa a arătat că, în faţa acestor ameninţări, ţările NATO au dovedit coeziune şi solidaritate, Alianţa adaptându-se rapid şi eficient noilor realităţi. Implementarea măsurilor stabilite în Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale (RAP), adoptat în 2014, la Summit-ul din Ţara Galilor, este în grafic, iar România îşi îndeplineşte consecvent sarcinile asumate în acest context, aspecte remarcate şi pe timpul recentei reuniuni ministeriale de la Cartierul General al Alianţei.

„România înregistrează progrese importante în direcţia constituirii celor două structuri de comandă-control aliate la Bucureşti (Unitatea multinaţională de integrare a forţelor NATO / NFIU şi Comandamentul multinaţional de divizie Sud-Est / MND SE) şi apreciază dorinţa statelor membre de a contribui la încadrarea cu personal şi operaţionalizarea acestora, precum şi pentru continuarea măsurilor de asigurare pe parcursul anului 2015 şi în perspectivă, atât timp cât va fi necesar,” a spus ministrul Duşa, care a remarcat că, în acest cadru, rolul ataşaţilor militari este foarte relevant, în asigurarea dialogului permanent şi oportun, în plan militar, cu aliaţii şi partenerii României.

Ministrul apărării naţionale a menţionat şi importanţa promovării relaţiilor militare bilaterale cu ţările Uniunii Europene, cu accent pe linia operaţiilor şi misiunilor militare desfăşurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE, precum şi în dezvoltarea capacităţilor militare în comun, prin proiecte de cooperare între NATO şi UE.
La activitate au participat, de asemenea, şeful  Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, şi directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general Marian Hăpău.
 
Biroul de Presă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii