Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Piloții M.A.I., pregătiți de specialiștii elvețieni

ro

15 Sep, 2013 15:09 908 Marime text
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
BULETIN INFORMATIV

Nr. 335 din 15 septembrie 2013


Piloții M.A.I., pregătiți de specialiștii elvețieni

Un echipaj al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a participat, în perioada 8 – 13 septembrie a.c., la un program de pregătire desfăşurat în comun cu piloți din cadrul Confederaţiei Elveţiene.

În cadrul programului s-au desfăşurat antrenamente comune ce au vizat îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie a piloților M.A.I. în misiunile executate cu elicopterul pentru salvarea unor persoane blocate în zone greu accesibile.

Pregătirea, derulată pe parcursul a şase zile în Munţii Bucegi, face parte din proiectul REGA-SMURD Air Rescue Project, proiect finanţat de guvernul Confederaţiei Elveţiene printr-un grant în valoare de 1.500.000 franci elveţieni.

Scopul proiectului este de a perfecţiona pregătirea operatorilor aerieni S.M.U.R.D. şi de a creşte calitatea serviciilor de intervenţie şi salvare oferite atât publicului larg, cât şi turiştilor aflaţi în situaţii de dificultate.

Prin organizarea acestor antrenamente comune, se doreşte dobândirea de către personalul aeronautic român a unor abilităţi şi competenţe necesare desfăşurării în bune condiţii a misiunilor de salvare pe calea aerului. Totodată, proiectul de faţă îşi propune să asigure însuşirea unor deprinderi în domeniul asistenţei medicale de urgenţă a persoanelor blocate în zone greu accesibile, indiferent de locaţia şi momentul intervenţiei.   

Proiectul româno-elveţian a asigurat şi pregătirea a doi piloţi români în calitate de formatori pentru viitoarele antrenamente de acest tip. În acest mod, întregul personal navigant din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. va avea oportunitatea să acumuleze experienţă de zbor şi să-şi însuşească abilităţile necesare desfăşurării în bune condiţii a intervenţilor de tipul celor ce au făcut obiectul antrenamentelor din Munţii Bucegi.

* * *

În ultimele zile, două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. s-au aflat în permanenţă în zonele afectate de inundaţii, acordând suport aerian operaţiunilor desfăşurate la sol de către echipele de intervenţie.

Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit şi pentru salvarea de persoane, în misiuni executate în cooperare cu S.M.U.R.D.

Misiunile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea a peste 100 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, au fost executate 58 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală S.M.U.R.D Tg.Mureş (16 misiuni), Bucureşti (13 misiuni), Iaşi (10 misiuni), Craiova (10 misiuni), Arad (8 misiuni) şi Constanţa (o misiune).

Imagini video disponibile pe site-ul M.A.I. (http://www.comunicare.mai.gov.ro/stiri.php?subaction=showfull&id=1379237914&archive=&start_from=&ucat=4&)

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii